Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:01 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ion Iliescu a fost trimis în judecată în dosarul Mineriada. Cine sunt ceilalţi suspecţi deferiţi justiţiei

ro

13 Jun, 2017 18:07 481 Marime text
În dosarul 'Mineriada din 13 — 15 iunie 1990', procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
 
— ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României,
 
— ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României,
 
— VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României,
 
— MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații,
 
— general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare,
 
sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a (4 acte materiale), art. 439 alin. 1 lit. g (1388 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;
 
— amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne
 
sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit. g (1388 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 439 alin. 1 art. 5 alin. 1 din Codul penal;
 
— IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data săvârșirii faptelor, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională,
 
— SÂRBU ADRIAN, la data săvârșirii faptelor, șef de cabinet și consilier al primului ministru,
 
— COZMA MIRON, la data săvârșirii faptelor, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere 'Valea Jiului',
 
— DRELLA MATEI, la data săvârșirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni,
 
— BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, la data săvârșirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor,
 
sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, art. 439 alin. 1 lit. g (856 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (748 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;
 
— general (rez.) DOBRINOIU VASILE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne,
 
— colonel (rez.) PETER PETRE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne,
 
sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g (431 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (431 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;
 
— GHINESCU ALEXANDRU, la data săvârșirii faptelor director al I.M.G.B.,
 
sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit g (5 acte materiale), cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal.
 
Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:
 
În zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
 
Atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe:
 
1. moartea prin împușcare a 4 persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;
 
2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;
 
3. privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1250 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p..
 
În cadrul acestei acțiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate și transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reținute până în după amiaza aceleiași zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
 
Concomitent, s-a pătruns în forță, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziționate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violență.
 
Conform hotărârii luate de către președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituțiilor de forță, precum și de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naționale, în Piața Universității au fost aduși muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București, coordonați de directorul acesteia.
 
Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piața Universității împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanților.
 
Acțiunile întreprinse de autoritățile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanților, astfel că au fost incendiate sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române și Serviciului Român de Informații.
 
S-a făcut uz de armă cu muniție de război de către forțele de ordine, în aceste împrejurări fiind împușcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împușcare.
 
Represiunea autorităților a continuat, în zilele de 14 și 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii și muncitorii din mai multe județe ale țării, care deveniseră o adevărată forță de ordine, paralelă cu cele recunoscute și organizate potrivit legii.
 
În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume.
 
Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă 'rebeliune de tip legionar'. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, ,,elemente extremiste, reacționare', fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind 'golani'.
 
Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în cazărmi aparținând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.
 
În concluzie, obiectul acestei cauze îl constituie faptele comise începând cu luarea hotărârii de a lansa atacul îndreptat împotriva populației civile, până la punerea în libertate a ultimei persoane private de libertate în mod nelegal.
 
În vederea administrării probatoriului au fost audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate și 589 de martori, fiind emise circa 2300 de citații.
 
Precizăm că dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file.
 
Cauza a fot înaintată, spre competentă soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție..
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii