Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:33 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fructe şi legume mucegăite sau deshidratate, descoperite în urma unui control ANPC

ro

06 Feb, 2017 12:07 1841 Marime text
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat la nivel naţional controale în supermarketuri/hipermarketuri pentru a verifica condiţiile de comercializare a legumelor şi fructelor.
 
ANPC anunţă că, pe 3 februarie, au fost controlaţi 75 de operatori economici. „La un număr de 46 de operatori economici s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor. Au fost oprite definitiv de la comercializare 1.129 kg de fructe şi legume în valoare de 4.531 lei, produse alterate, depreciate, improprii consumului uman. S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare până la intrarea în legalitate a unei cantităţi de 3.552 kg în valoare de 9.250 lei”, potrivit ANPC.
 
De asemenea, „s-au aplicat 31 sancţiuni contravenţionale, din care 26 amenzi contravenţionale însumând 125.000 lei şi 5 avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. Controlul urmează a fi finalizat în alte 14 cazuri”.
 
Sursa citată precizează şi abaterile constatate, şi anume: comercializarea de legume şi fructe de calitate neconformă (prezentau mucegai, lovituri mecanice), nerespectarea calibrului declarat, comercializarea de produse ca fiind calitatea I, dar cu deficienţe de calitate - fructe şi legume depreciate calitativ, cu grad de coacere neuniformă, prezentau colonii de mucegai, cantităţi mari de noroi/pământ, nu erau sortate/curăţate, nu corespundeau calităţii declarate (aveau consistentă moale), fructe şi legume etichetate ca fiind de calitatea I, fără a respectă categoria de calitate.
 
Potrivit ANPC, „controlul s-a desfăşurat în supermarketurile/ hypermarketurile din toată ţara în magazinele: Carrefour, Kaufland, Profi, România Hypermarche Cora, Auchan, Mega Image, Columbus Operaţional SRL- Billa, Lidl”.
 
Bogdan Pandelică, preşedinte ANPC, a declarat:
 

„Este important să ne cunoaştem drepturile în calitate de consumatori. Trebuie să acordăm o atenţie sporită tuturor informaţiilor care să stea la baza unei alegeri corecte a fructelor şi legumelor: calitatea, modul de expunere, depozitarea, informaţiile cu privire la ţara de provenienţă şi preţ. Operatorii economici care nu respectă prevederile legale în vigoare vor suporta măsurile care se impun. Este inacceptabil să există astfel de încălcări ale legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor. Nu vom tolera astfel de comportamente care să pună sănătatea consumatorilor în pericol.”



Sursa foto: anpc.gov.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii