Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:59 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

File de poveste Cartierul Viile Noi, de la 1936 până în 2013

ro

04 Mar, 2013 22:23 10436 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa continuă prezentarea cartierelor municipiului Constanţa, aşa cum erau acestea configurate în 1936 şi aşa cum se conturează ele la momentul actual. Menţionăm că prezentarea se face în baza nomenclatorului stradal disponibil într-o hartă datând din prima jumătate a secolului trecut. Este vorba, concret, despre „Planul General al municipiului Constanţa cu noua nomenclatură oficială a străzilor, întocmit de Ioan Filoti, conducător de Lucrări Publice, fost şef la Serviciul Tehnic” din 1936.
Vom prezenta, în cele ce urmează, cartierul Viile Noi. Teritoriul cartierului Viile Noi, aşa cum arăta el în 1936, este împărţit la momentul actual în cartierul Viile Noi, Kilometrul 4- 5 şi o parte din Kilometrul 5.
Strada care, în 1936, purta denumirea Meşterul Manole se numeşte astfel şi în 2013. Străzile Popa Fărcaş, Muşcatelor, Bujorului, Lanului, Brazdei, Locotenent Ştefan Panaitescu, Soarelui şi Şoseaua Mangaliei şi-au păstrat, şi ele, titulatura.
Actuala strada Comarnic purta, în 1936, denumirea de strada Câmpinei. Şoseaua din Vii se numea, şi cu zeci de ani în urmă, la fel. De asemenea, strada Rodica există şi astăzi.

Strada Consilier Ştefan Iorgulescu poartă azi numele strada Democraţiei. Veniamin Costache şi-a păstrat însă numele. Fosta stradă General doctor Georgescu Şerban e denumită azi strada Calafatului, în vreme ce strada Ion Ursu se numea, în 1936, Pariano. Nu în ultimul rând, actuala stradă Prof. Gheorghe Marinescu s-a numit Panait Murelli.
De menţionat este că bulevardul Aurel Vlaicu purta, şi la vremea, respectivă, această denumire. În aceeaşi situaţie este şi strada Hatman Arbore.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii