După ce în prima zi a lui Prier a angrenat 1000 de oameni într-un protest paşnic, Primarul comunei Peştera, independentul Valentin Vrabie, are motive de bucurie
După ce în prima zi a lui Prier a angrenat 1000 de oameni într-un protest paşnic,: Primarul comunei Peştera,
04 Apr, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3022
Marime text



Tot cu încredere în primarul lor, locuitorii comunei Peştera au venit şi pe 1 aprilie, când au luat cu asalt piaţeta din faţa sediului Consiliului Judeţean Constanţa. Atunci, peste 1000 de oameni din comună au venit să protesteze paşnic, aducându-le flori celor care „le-au promis şi i-au votat, i-au minţit şi i-au uitat“, după cum le-au transmis peşterenii prin pancarte.
Sărbătoritul zilei a renunţat în 2012 la calitatea de membru al PSD, fiind total nemulţumit de politica dusă de şefii de partid, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, pe care, cu diferite ocazii, i-a criticat pentru dezinteresul arătat atât faţă de locuitorii comunei pe care o reprezintă, cât şi faţă de tot judeţul, critici care se adeveresc, ţinând cont că oamenii au venit personal să le reproşeze acest lucru.
Valentin Vrabie este cunoscut printre colegii primari şi pentru realizările sale, pentru refuzul de a face compromisuri şi pentru curajul de a implementa proiecte locale fără sprijin bănesc de la Consiliul Judeţean, Guvern sau Uniunea Europeană. A atras investiţii de milioane de euro, a transformat radical faţa localităţii, obiectivul său fiind acela de a face din comuna Peştera o adevărată comună europeană, independentă financiar.
În mandatul anterior, fără a avea sprijinul bănesc al Consiliului Judeţean, al Guvernului sau al Uniunii Europene, primarul Valentin Vrabie a renovat două biserici, a construit o geamie, a pietruit drumurile în satele Ivrinezu şi Izvorul Mare, a reabilitat dispensarul, Primăria şi casa parohială din Peştera, a racordat comuna la fibră optică, a ridicat cea mai modernă şcoală din judeţ şi a iniţiat un proiect unic la nivelul judeţului privind construirea de cişmele, reţeaua hidrografică a comunei fiind foarte bogată. A reuşit să readucă la normal faţa comunei după inundaţiile din vara trecută, când pagubele produse de viitură s-au ridicat la peste 1 milion de euro. Suma este una imensă pentru o comună care a primit în şase ani aproximativ patru milioane de lei din partea autorităţilor judeţene şi centrale, dar, econom din fire, primarul a reuşit să reducă unele cheltuieli şi a repus pe picioare aspectul comunei după acest episod trist.
Nici sectorul sportiv nu a fost lăsat în umbră de primarul Vrabie. Este un susţinător fervent al CS Peştera, fiind prezent la toate meciurile, indiferent că se joacă acasă sau în deplasare; de altfel, el însuşi este un mare admirator al sportului alb.
Însă primarul constănţean este vestit în toată ţara pentru petrecerile date an de an de Ziua Comunei, intitulată „Sărbătoarea florii de salcâm“. Anul trecut, la acest eveniment important din viaţa comunei, care a reunit într-un peisaj magnific peste 30.000 de oameni, a participat chiar preşedintele Traian Băsescu. Acesta a dorit să vadă cu ochii lui cum arată comuna Peştera, condusă de primarul despre care a auzit numai lucruri de laudă.
Şi anul acesta, gospodarul-şef aşteaptă ca cea de-a opta ediţie a serbărilor comunei, pe care o va organiza pe 10 mai, să devină un eveniment de pomină, aşa cum au fost toate celelalte ediţii de până acum.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii