Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:44 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constănțenii nu și-au dat acordul Dezbatere cu scântei, dar cu sala goală, la Primărie. Planul de Mobilitate Urbană, în aer

ro

13 Sep, 2016 00:00 2044 Marime text
Ieri, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ a avut loc o dezbatere inițiată de Primăria Constanța pe tema definitivării raportului de mediu aferent Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru polul de creștere Constanța, plan ce urmărește realizarea unui sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur, care să promoveze dezvoltarea și să asigure calitatea vieții în oraș. Dezbaterea vine în completarea definitivării raportului de mediu aferent planului de mobilitate urbană al Constanței, plan care se află, în această perioadă, în evaluarea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Constanța.
 
La dezbaterea inițiată de către Primăria Constanța și evaluatorul de mediu, APM Constanța, au participat atât constănțenii interesați de soarta orașului, cât și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu din municipiu. Din păcate, la dezbatere nu au luat parte foarte multe persoane, în sală aflându-se maximum 30 de participanţi, cu tot cu organizatorii. Dintre cei care au luat cuvântul în cadrul dezbaterii îi amintim pe: Elena Filip, din partea APM Constanța, șeful Serviciului pentru eliberări avize, acorduri și autorizații, Sorin Belu, reprezentantul ONG-ului Baricada Verde, Adrian Crăciun, coordonatorul Departamentului de strategii și programe de dezvoltare a zonei metropolitane, avocatul Cristian Iar, reprezentantul ONG-ului Verde Urban, și Marius Ivan, reprezentantul unei asociații din Constanța.
 
Deși au luat cuvântul doar câteva persoane, dezbaterea nu a fost lipsită de polemici. Constănțenii prezenți la eveniment au susținut că nu se ține cont de creșterea gradului de motorizare și că nu se fac eforturi pentru îmbunătățirea calității aerului, așa cum se specifică în PMUD.

În replică, echipa care a elaborat PMUD a precizat că se va reduce volumul de dioxid de carbon, întrucât, prin implementarea acestui proiect, oamenii vor alege să folosească mai mult transportul în comun.
 
„Poate că vorbim de un scenariu pozitiv, așa cum susțin unii dintre constănțenii aflați în sală. Eu cred totuși că prin implementarea acestui plan, implementare care poate să dureze și până la 20 de ani, nu cred că va exista un impact negativ pe termen lung, din contră, impactul va fi unul pozitiv. Rolul dezbaterii de astăzi (n.r. ieri) este unul deosebit de important. Am invitat pe toată lumea astăzi să își spună cuvântul pentru că oamenii cunosc mai bine strada pe care locuiesc, mult mai bine decât ştim noi”, a declarat, în cadrul dezbaterii, Serena Adler, evaluatorul de mediu din cadrul APM Constanța.
 
Echipa care a elaborat PMUD susține că, până în anul 2020, va crește numărul persoanelor care vor alege să circule cu transportul public în comun, suprafața zonei pietonale din municipiu va crește până la 207.000 de kilometri pătrați, iar pistele de biciclete vor avea o suprafață de 28 de kilometri pătrați până în același an. Elaboratorii PMUD au atras atenția, în cadrul dezbaterii, asupra faptului că au fost realizate mai multe analize, pe un eșantion de 4.400 de persoane, pentru a realiza o prognoză economică pe familie. În urma analizării datelor, a reieșit faptul că, deși constănțenii vor avea salarii mai mari și își vor permite noi autoturisme, vor alege să folosească mijloacele publice de transport în comun, ca efect al proiectelor privind managementul traficului.
 
În privința reorganizării transportului public în comun, va exista o creștere a numărului de stații, dar și o reducere a distanței dintre stațiile autobuzelor. O altă măsură pe care au anunțat-o elaboratorii planului este creșterea numărului parcărilor, dar și a tarifelor pentru accesul în aceste spații, tocmai pentru a-i determina pe oameni să își lase mașina acasă și să iasă la pas sau pe bicicletă prin oraş.

Despre Planul de Mobilitate Urbană al Constanței

Reamintim faptul că, urmare a unei abordări integrate a Comisiei Europene, în vederea finanțării proiectelor de transport urban, României, precum și altor țări membre UE li s-a cerut elaborarea planurilor de mobilitate urbană. Pentru a îndeplini condițiile UE, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a identificat şapte poli de creștere în România. Menționăm că municipiul Constanța este parte din proiectul „Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polii de Creștere din România - Lot 1: Brașov, Constanța”. Proiectul este elaborat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și WSP UK LTD - Panteia NL - Rupprecht Consult DE - AV Transport Planning SRL și este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
 
„Planul de Mobilitate Urbană Durabilă constituie un document strategic și un instrument pentru dezvoltarea unor politici specifice, care are la
bază un model de transport dezvoltat cu ajutorul unui software de modelare a traficului, având ca scop rezolvarea nevoilor de mobilitate ale persoanelor și întreprinderilor din oraș și din zonele învecinate, contribuind în același timp la atingerea obiectivelor europene privind eficiența energetică și protecția mediului”, se arată în raportul final înaintat către APM Constanța.
 
În cadrul acestui plan, sunt vizate: transportul în comun, transportul nemotorizat, intermodalitatea, siguranța rutieră urbană, transportul rutier (în mișcare și în staționare), logistica urbană, gestionarea mobilității și sistemele de transport inteligente. Planul de Mobilitate Urbană a fost elaborat în conformitate cu cerințele ghidului de elaborare pentru astfel de documente.

Ti-a placut articolul?

Comentarii