Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Carmen Dan despre pensionarea poliţiştilor și camerele de înregistrare de pe echipamentul acestora

ro

25 Nov, 2017 04:04 10278 Marime text
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a vorbit vineri, la Antena 3, despre legea de pensionare a poliţiştilor, unde a spus că susţine abrogarea textului de lege privind pensionarea poliţiştilor la 44 de ani sau până în 49 de ani.
 

„Încă avem în vigoare acea prevedere din statutul polițistului, acel articol 69 care a permis să se iasă din sistem la vârste mai mici de 47 de ani. Era o discuție publică despre o persoană care a ieșit din sistem la 39 de ani și a beneficiat de plata drepturilor de pensie”, a spus ministrul Carmen Dan.


Potrivit declarației ministrului articolul 69 din statutul polițistului „se corelează cu o prevedere din legea 223”.
 
Legea 223 arată că „au dreptul la pensie de serviciu anticipată parțială militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani vechime în serviciu”.
 

Totodată, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că ar dori ca începând de anul viitor proiectul privind montarea unor camere de înregistrare pe echipamentul polițiștilor să fie implementat în toată țara.


"Este un proiect care deja este implementat în București și ne dorim să-l extindem la nivelul întregii țări. Mi-am dorit ca începând de anul viitor să putem să spunem că, cel puțin zona de ordine publică, o avem acoperită din punctul acesta de vedere", a declarat Carmen Dan.
 
În contextul discuțiilor despre pachetul de legi privind întărirea autorității polițiștilor, ministrul a spus că se urmărește ca polițiștii să fie eficienți și să cunoască limitele comportamentului dincolo de care este abuzul, precum și o foarte bună reglementare a conduitei pe care trebuie să o aibă polițistul în relația cu cetățenii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii