Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
02:29 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A treia oară-i cu noroc? Cinci ofertanţi, la procedura organizată de Primăria Constanţa pentru proiectul şoselei de coastă (document)

ro

20 Mar, 2015 00:00 1208 Marime text
Cinci ofertanţi s-au prezentat, ieri, la procedura publică organizată de Primăria Constanţa pentru atribuirea contractului „Achiziţie execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii «Amenajarea integrată a zonei de acces în Portul Turistic Tomis şi Plaja Modern»“, proiect cunoscut de constănţeni sub numele de „Şoseaua de coastă“, finanţat prin Programul Operaţional Regional - POR. Reamintim că aceasta este cea de-a treia încercare a municipalităţii de a găsi executanţi ai proiectului.

Valoarea estimată a contractului este de 32.338.591,85 de lei fără TVA, din care amenajare teren - 273.900 de lei fără TVA, amenajare pentru protecţia mediului - 81.500,00 de lei fără TVA, cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului - 117.020 de lei fără TVA, cheltuieli pentru investiţia de bază - 30.531.528 de lei fără TVA, organizare de şantier - 763.291 de lei fără TVA şi cheltuieli diverse şi neprevăzute - 571.352,85 de lei fără TVA. Lucrările aferente obiectivului de investiţii „Amenajarea integrată a zonei de acces în Portul Turistic Tomis şi Plaja Modern“ se desfăşoară pe ţărmul Mării Negre, pe o lungime de aproximativ 2,6 km, de la Comandamentul Marinei (Amiralitate), până în dreptul străzii Mihai Eminescu. Lucrările constau în realizarea infrastructurii de acces în Portul Tomis (tronson 1), amenajarea accesului (tronson 2), cu cele două bretele de sensuri diferite, şi a unei parcări (parcarea 2), reamenajarea urbanistică a zonei Bellevue (zona cuprinsă între strada Mircea cel Bătrân, partea superioara a taluzului şi blocul turn), reabilitarea şi modernizarea accesului (tronson 3) şi sens giratoriu (tronson 3), legătura cu acces strada Mihai Eminescu (parcare 1), parcare (1-A, bretele). De asemenea, în zona Bellevue, va fi amenajat un ascensor pe plan înclinat, vor fi reabilitate scările şi va fi montată o pasarelă.

Cum va arăta şoseaua de coastă

Potrivit proiectului, artera rutieră va avea doua benzi şi va începe din zona Comandamentului Flotei, va continua prin Portul Tomis şi se va încheia la intrare la Pescărie, în dreptul Hotelului Malibu. Întreaga şosea de coastă va avea o lungime de 11 km. Primul tronson, care va face legătura între Portul Tomis şi Plaja Modern, se va întinde pe 2,6 km. Punctul de plecare al arterei este situat în zona Amiralitate (Comandamentul Flotei), aceasta continuând pe coasta Portului Tomis, între strada Mircea cel Bătrân şi plaja Modern. Drumul este la nivelul plajei, iar în dreptul blocului-creion de pe esplanadă (zona Bellevue, aşa cum au botezat-o autorităţile), va fi construit un funicular pentru pietoni. Acesta va face legătura între plajă şi esplanadă, perpendicular cu marea. Distanţa pe care va merge funicularul este de 100 de metri, iar înclinarea este de 45 grade. În dreptul străzii Smârdan, unde va exista o buclă, şoseaua va reintra pe drumul vechi şi va avea acces în strada Mihai Eminescu. La Casa Căsătoriilor, va fi amenajat un sens giratoriu. Vor fi create 326 de locuri de parcare şi o pasarelă, iar celebrele scări de la Modern vor fi reabilitate. Deocamdată, celelalte două tronsoane nu au fost încă puse pe hârtie. În proiectul tronsonului al treilea este preconizată realizarea unui pod în dreptul străzii Zorelelor (zona Delfinariu), unde malul este prăbuşit. Proiectul a fost semnat la 4 decembrie 2013, autoritatea de management fiind Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Licitaţia la care s-au prezentat patru ofertanţi, anulată

Pe data de 27 august 2014, la licitaţia organizată de Primăria Constanţa pentru atribuirea contractului „Achiziţie execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii «Amenajarea integrată a zonei de acces în Portul Turistic Tomis şi Plaja Modern»“, s-au prezentat patru ofertanţi:

1. SC Gomar Cons SRL (sediul social în localitatea Câmpina, bulevardul Carol I, judeţul Prahova), cu subcontractanţii: SC Electro Tiron SRL (sediul social în Bucureşti, strada Lacului), SC Elmas SRL (sediul social în municipiul Braşov, strada Griviţei), SC Tar MV SRL (Iaşi, strada Calea Chişinăului), SC GIP Instal SRL (Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov), SC Crismin And Co. Sisteme de Telecomunicaţii SRL (Bucureşti, strada Gheorghe Tătărescu), SC EM Prime Construct SRL (Bucureşti, strada Luica), terţ susţinător Consorzio Stabile EBG (Italia, localitatea Bologna, strada Morgagni).

2. SC Sa. Co. Costruzioni SRL (Ilfov, Dobroeşti, şoseaua Fundeni - lider de asociere), în asociere cu SC MIRA Costruzioni (Italia, Roma, strada Giovanni Perluigi Da Palestrin), SC Fontana Costruzioni SPA (Roma, Piazza Del Popolo, Italia), SC Gangi Impianti SRL (Gangipa, Contrada Piano Cap, Italia), SC Moma Elevators SRL (Napoli, Piata Giacomo Matteotii, Italia) şi subcontractanţii SC Electromec-Ro SRL (Braşov, strada Nicolae Iorga), SC Acve Plus SRL (Bucureşti, strada Adrian Fulga).

3. Poledil SRL Trescore Balneario (Bg) Via Copernico Italia şi Trescore Balneario (Bg), Italia.

4. SC Magenta Construcţii & Infrastructură SRL (Bucureşti, strada Foişorului), subcontractant - SC AS PIN SRL, terţ susţinător - Grupo Empresarial Magenta SA.
 
Pe data de 4 septembrie, s-a adresat Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor Poledil SRL Trescore Balneario din Italia, iar pe 8 septembrie, SC SA CO Costruzioni SRL Ilfov, membră a asocierii cu SC Mira Costruzioni Roma, SC Fontana Construzioni SPA Roma, SC Gangi Impianti Italia şi SC Moma Elevators Napoli, a depus contestaţie, cerând ca Primăria Constanţa să-i evalueze oferta. Consiliul însă a respins ambele contestaţii. În final, licitaţia a fost anulată.

Anunţul de participare la procedura publică poate fi vizualizat accesând secţiunea „Documente“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii