Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:11 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A semnat trei volume de versuri și unul de eseuri Ovidiu Cupșa, directorul CERONAV, împlinește astăzi 44 de ani

ro

26 Jun, 2015 00:00 835 Marime text

Născut pe data de 26.06.1971, la Bistrița, Ovidiu Cupșa a absolvit în anul 1994 Institutul de Marină Civilă, Facultatea de Electromecanică Navală, iar în 2000, Universitatea Maritimă Constanța, Facultatea de Navigație și Transport Maritim. Fost director al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile şi, de asemenea, fost consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa, Cupşa a urmat în perioada 1996-2000 cursurile Universităţii Maritime Constanţa - Facultatea de Navigație și Transport Maritim şi a devenit doctor în Inginerie, după susţinerea tezei „Mecanismul interacţiunii apei asupra materialelor nemetalice”. Ovidiu Cupşa se află la cea de-a doua căsnicie şi are patru copii.

Directorul CERONAV a publicat o serie de lucrări și a avut colaborări științifice. În 2007, a văzut lumina tiparului lucrarea „Transformări reversibile și ireversibile ale materialelor nemetalice în contact cu apa“, în 2006 - „Considerente generale privind acţiunea apei asupra construcțiilor hidrotehnice“, în 2000 - „Caracteristici constructive ale navelor de tip Hovercraft“, în 1994 - „Epidictică și dialectică în discursul politic românesc“. Inginerul Ovidiu Sorin Cupşa este și autorul volumelor de versuri „Flamingo”, „Iluziile unui secol” și „Heruvimi peste Antile”. În versurile sale, se simte pasiunea pentru artă şi pentru tot ceea ce este frumos, în general. În anul 2013, Ovidiu Cupşa a lansat volumul de eseuri „Secretele lui Polichinel

Ti-a placut articolul?

Comentarii