Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:02 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA nu mai apare. ZIUA de Constanta va fi in continuare pe piata

ro

05 Jan, 2010 21:12 3837 Marime text

ziua.jpgÎn cursul acestei după-amiezi, conducerea ZIUA a anunţat că se va închide oficial. Mâine va fi ultima zi în care cotidianul ZIUA va apărea la chioşcurile de ziare dar va continua să apară o perioadă on-line.

În ciuda acestei veşti, noi vom fi în continuare pe piaţă.

Conducerea ziarului a trimis în cursul zilei de azi un e-mail prin care îşi anunţă angajaţii de decizia luată.

Aşa arată e-mailul primit de jurnaliştii de la ZIUA:

„Stimaţi colegi,

Faţă de dumneavoastră, din punct de vedere moral, îmi asum întreaga responsabilitate pentru situaţia în care se află Grupul de presă ZIUA.

Vă mulţumesc pentru că, în ultimii doi ani, aţi fost alături de mine şi m-aţi ajutat, în condiţii extrem de vitrege, să ţin în viaţă cotidianul ZIUA fără ca acesta să primească vreun sprijin financiar extern.

Stimaţi colegi,

Mă văd nevoit să vă anunţ că proprietarii Grupului de presă ZIUA au luat decizia de a suspenda apariţia cotidianului ZIUA, ediţia print, începând cu joi, 7 ianuarie 2010, până la echilibrarea balanţei financiare.

Ediţia online a ziarului ZIUA va continua să fie editată în aceleaşi condiţii ca şi până acum.

Începând cu data de 6 ianuarie 2010, toţi angajaţii grupului de presă ZIUA care nu fac parte din echipa redacţională ZIUA online vor primi preavizul legal de încheiere a contractelor de muncă.

Vă mulţumesc că aţi realizat vreme de 15 ani un ziar decent, puternic, un nume care a fost de multe ori fruntea presei româneşti.

ZIUA este un brand care nu o să dispară".
Cu mult respect,
Mihai Pâlşu
Director general ZIUA

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Boggy 06 Jan, 2010 14:03 Am citit stirea la cei de la EVZ si am tras concluzia ca si Ziua de Constanta va avea aceeasi soarta... numai ca din titlul acestui articol reiese ca de fapt Ziua de Constanta va fi pe piata... am cautat in articol sa vad daca faceti referire la faptul ca va veti separa de ZIUA editia nationala iar ziarul se va gasi la chioscurile de presa din judet.... nu am gasit decat un comunicat. Pana la urma veti fi pe piata doar online sau si print ?