Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:25 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Basescu a semnat decretul de numire a lui Petre Lazaroiu la CCR, pentru un nou mandat

ro

03 Jun, 2010 02:14 1518 Marime text

lazaroiu_final_49284900.jpgPreşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind numirea lui Petre Lăzăroiu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un nou mandat.

Luni, pe 7 mai, expiră mandatele a trei judecători de la CCR. Este vorba de  mandatul judecătorului Nicolae Cochinescu numit de Senat, al lui Ioan Vida, numit de către Camera Deputaţilor, şi cel al lui Petre Lăzăroiu.

Lăzăroiu, actual judecător al CCR, a fost numit judecător la CCR de către Traian Băsescu în 2008, pentru a finaliza mandatul lui Petre Ninosu, care a decedat.

Camera Deputaţilor şi Senatul nu au reuşit să numească săptămâna aceasta cei doi judecători ai CCR.  La Cameră, Valer Dorneanu, candidatul susţinut de PSD pentru un mandat la CCR a obţinut 161 voturi, în timp ce Ştefan Minea, susţinut de PDL, a obţinut 123, iar democrat-liberalii au insistat că votul nu e valid.

La Senat s-a înregistrat un blocaj asemănător. Propunerea liberalilor pentru un mandat de judecător la Curtea Constituţională din partea Senatului, Teodor Meleşcanu, a obţinut miercuri recomandarea comisiei juridice a acestei Camere, cu cinci voturi "pentru" şi trei abţineri. PDL a propus-o pentru acelaşi post pe Iulia Motoc.

Senatorii au respins ca pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri să fie introdusă desemnarea unui judecător din partea acestei camere la Curtea Constituţională, PDL contestând validitatea raportului Comisiei juridice.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii