Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:00 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tolea, Zmarandescu si Atodiresei au pierdut la Local Kombat Mamaia

ro

17 Jul, 2010 11:38 2426 Marime text
tolea_ciumac2.jpgRomânii au ieşit sifonaţi rău din disputa contra bulgarilor din cadrul galei Local Kombat care s-a desfăşurat vineri seara la Mamaia.Tolea Ciumac a pierdut primul în meciul disputat după reguli de MMA împotriva bulgarului Chilikov. Chilikov l-a trimis la podea pe Tolea cu un croşeu de dreapta şi arbitrul a oprit partida, în ciuda faptului că românul consideră că putea să continue. Cătălin Zmărăndescu a pierdut şi el în faţa lui Georgiev. Fostul bodyguard al lui Gigi Becali a abandonat din cauza unei accidentări, informează sport.ro.Nici pentru Ionuţ Atodiresei lucrurile nu au stat mai bine, acesta fiind dominat de adversarul lui Veselin Veselino. "Pitbull" a pierdut primele două reprize şi a încercat să recupereze îm ultima rundă năpustindu-se asupra adversarului. Bulgarul a luptat tactic excelent şi l-a trimis la podea o dată pe Ionuţ, care a reuşit să se ridice, dar nu a mai putut întoarce meciul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • 1Q ; :)) , :)) 17 Jul, 2010 18:30 Au fost de tot rasul , desene animate , TOLEA , SMARANDESCU , ATODIRESEI ( PISICA ) ,nu stiu daca a fost si daca merita sa i se spuna pitbul , la ce moaca sensibila are , si de fiecare meci iese sifonat rau .