Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sulfina Barbu, aleasa vicepresedintele Organizatiei de Femei din PPPE

ro

10 Oct, 2009 17:03 1394 Marime text

sulfina_barbu-jpg.jpgSulfina Barbu, preşedintele Organizaţiei de femei a Partidului Democrat Liberal, a fost aleasă, vineri, vicepreşedinte al Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European, în cadrul Congresului şi Consiliului General al Organizaţiei de Femei a PPE care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

Cu acest prilej a fost aleasă şi noua conducere a Organizaţiei de Femei a PPE.

Potrivit mediafax, Consiliul Exectuiv al PPE - Organizaţia de Femei, este ales pentru o perioadă de cinci ani şi este format din preşedinte, şase vicepreşedinti, un secretar general şi un trezorier.

"Este un câştig pentru Organizaţia de Femei a PDL, şi pentru implicarea femeilor din România în politică. Votul mă onorează şi mă obligă să impun pe agenda politică europeană problemele, dar şi soluţiile femeilor din România. OFPD-L a primit un sprijin politic direct pentru continuarea campaniilor sociale purtate în ţară", a declarat Sulfina Barbu, potrivit comunicatului de presă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii