Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:30 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Cristian Radu s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Sportive din Mangalia

ro

23 Nov, 2012 20:33 1483 Marime text

Primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai Consiliului Local au participat astăzi la prima reuniune a Asociaţiei Sportive Municipale, structură nou înfiinţată, în vederea promovării tuturor disciplinelor sportive de la nivel local. În cadrul Asociaţiei condusă de fostul sportiv de performanţă, Luci Luca, membru în Biroul Naţional Federal de lupte, vor activa atât sportivi care doresc să facă performanţă, cât şi sportivi amatori din rândul tinerilor de toate vârstele. „Sunt mulţumit că am putut să demarăm acest proiect, într-un timp foarte scurt, deoarece Mangalia are o tradiţie în sport, iar prin afilierea cluburilor sportive locale, dar şi din zonele limitrofe la asociaţie, vom putea ajuta la promovarea performanţei în sport şi la încurajarea copiilor şi tinerilor să se dedice activităţilor cu caracter sportiv", a precizat Cristian Radu.



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii