Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotelul Rex din Mamaia va fi închis pe toată perioada verii

ro

18 Jul, 2011 18:58 1298 Marime text

Hotelul Rex din Mamaia, unul dintre unitățile de cazare de cinci stele de pe litoralul românesc, va fi închis pe toată perioada sezonului estival, potrivit unui anunț postat pe site-ul oficial al hotelului.

Cea mai scumpă stațiune de pe litoralul românesc a rămas pe toată perioada verii fără un hotel de cinci stele. Este vorba despre hotelul Rex, controlat de familia Adamescu. Grand Hotel Rex va fi închis pe toată perioada sezonului estival 2011 pentru reparații capitale", se arată într-un anunț publicat pe site-ul oficial al unității de cazare. Nu se precizeză nicio dată la care hotelul de cinci stele ar putea fi redeschis. Decizia a fost luată după ce un incendiu a avariat serios acoperișul hotelului în februarie. Pompierii care au intervenit atunci au declarat că focul "a distrus acoperişul şi mansarda şi a deteriorat toate camerele de la cele trei etaje ale hotelului, sute de paturi, fotolii, scaune, canapele, birouri cu calculatoare, imprimante şi alte echipamente".

Hotelul este înregistrat pe Compania Rex Mamaia. Acesta a fost construit în 1937 de către Căile Ferate Române în 1937. După Revoluție, hotelul a trecut în proprietatea companiei de stat Mamaia SA. În 1997, această companie de stat a intrat în asociere cu firmele fraţilor Păunescu în firma Rex Mamaia SA.

www.evz.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii