Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:22 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doua accidente rutiere pe DN2A

ro

24 Oct, 2009 18:00 1679 Marime text

Doi pietoni care intenţionau să traverseze DN2A, Constanţa - Hârşova, prin locuri nepermise, şi-au pierdut viaţa, vineri seara, după ce au fost loviţi de maşini aflate în trafic. Dispecerul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, a menţionat, sâmbătă, pentru Agerpres, că una dintre victime, o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, neidentificată încă, a murit pe loc, iar a doua, un bărbat de 45 de ani, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unitate unde a fost transportat cu ambulanţa, fiind în stare de comă.

Accidentele rutiere s-au petrecut la un interval de o oră, unul la ieşirea din localitatea Ovidiu, către Constanţa, altul între Mihail Kogălniceanu şi Ovidiu. Potrivit SPR, cercetările în aceste cazuri sunt în derulare, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările producerii lor. Din primele verificări efectuate a reieşit că ambii conducători auto, unul în vârstă de 19 ani, altul de 54 de ani, nu erau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Agerpres

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • anca 25 Oct, 2009 21:46 auzi mai M.S. cu tot respectul dar vorbesti prostii.. ala de 19 ani era pusti .. da ala de 54? nuti mai da cu parerea aiurea k nici nu sti cum a fost! era noapte .. omul respectiv trecea prin loc nemarcat PE UN DRUM NATIONAL, NEASIGURANDU-SE! ti se pare corect ca o persoana atat de tanara sa ramana cu acel om pe constiinta? de ce nu spui de persoanele inconstiente care traverseaza aiurea,nepasatori. ei sunt criminalii. si amenzile alea pt nerespectarea trecerii de pietoni e prea mica
  • M.S. 24 Oct, 2009 15:48 Daca s-ar conduce prudent si daca nu ar conduce toti pustii de 18-21 ani, ar avea loc mult mai putine evenimente rutiere grave !
  • surmelis argentina pusa 24 Oct, 2009 15:14 In orasul HARSOVA din jud.Constanta nu sunt MARCATE CU VOPSEA multe TRECERI DE PIETONI de pe principalele artere rutiere(STR.TRAIAN intersectata de STR.REVOLUTIEI,STR.VADULUI-CASA DE CULTURA,etc.)