Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:02 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetat pentru tentativa de omor

ro

28 Dec, 2009 16:46 857 Marime text

Procurorii constănţeni au cerut arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a unui individ de 30 de ani, acuzat că şi-a înjunghiat prieten de pahar. Daniel Cristea a fost prezentat instanţei de Parchetul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut în seara de 26 spre 27 decembrie, în jurul orei 19.00. Poliţiştii Secţiei 5 au fost chemaţi prin 112 să intervină pentru aplanarea unui conflict în care au fost implicaţi Daniel Cristea şi prietenul acestuia. Din primele date, se pare că, în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, Cristea l-ar fi înjunghiat pe tovarăşul lui, George B, de 34 de ani, aplicându-i mai multe lovituri de cuţit. Cu ocazia examinării medico-legale a victimei infracţiunii, s-a stabilit că leziunile produse victimei necesită pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicaţii iar leziunea toracică stânga a pus în primejdie viaţa victimei. Poliţiştii au stabilit că cele două persoane au consumat băuturi alcoolice împreună cu un alt prieten comun, la locuinţa acestuia, iar la un moment dat, între cei doi a izbucnit un conflict spontan. La acest moment, Daniel Cristea este acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii