Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:21 01 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băsescu Trebuie să vedem, în octombrie, dacă extindem actualul acord cu FMI (video)

ro

06 Sep, 2010 14:31 1662 Marime text

basescu_33970300.jpgUn nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional pare din ce în ce mai apropiat. În octombrie trebuie să extindem actualul acord cu FMI, asta a spus preşedintele Traian Băsescu în această dimineaţă la începutul întâlnirii cu şeful Delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks.

"Mă uit la vizita din octombrie şi îmi dau seama că nu va fi o sărbătoare, ci va fi o elvaluare cu dificultăţile aferente. Propunerea mea este ca la vizita din octombrie să privim spre viitorul acord între România şi FMI şi să vedem dacă soluţia corectă este să extindem actualul acord sau să încheiem un acord preventiv", le-a spus preşedintele Traian Băsescu membrilor delegaţiei FMI, cu care s-a întâlnit în această dimineaţă.

De altfel, Jeffrey Fanks le spusese jurnaliştilor că noul cabinet intenţionează să apeleze la un nou împrumut şi că această intenţie este "un pic prematură". ,,Guvernul României şi-a exprimat interesul pen­tru a avea un nou aranjament, însă este un pic pre­matur pentru că mai sunt mai multe luni din ac­tualul acord şi pe măsură ce se apropie de final vom discuta cu Guvernul", a afirmat Jeffrey Franks. Totodată, şeful misiunii FMI pentru România a precizat că discuţiile din octombrie vor fi unele preliminare.

Gândul scrie că prin acest nou împumut ar putea fi asigurată inclusiv rostogolirea ra­telor din acordul actual de aproape 13 miliarde de euro care expiră în primăvara lui 2011.

La mijlocul lunii iunie, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat că statul român ar trebui să evite un nou credit de la FMI, în cazul în care va avea nevoie de bani.

El a pledat pentru două soluţii alternative de finanţare. Prima se referă un acord de tip precautionary stand by, care nu implică eliberarea de tranşe, dar ar implica un tip de colaborare pe anumite subiecte foarte bine definite, cum ar fi consolidarea fiscală, reformele structurale şi întărirea sistemului financiar. A doua posibilitate ar fi o linie flexibilă de credit, ale cărei condiţii vor fi stabilite în funcţie de felul în care se derulează actualul acord.

Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii