Duduile de la tejgheaua Prefecturii

Am o dilemă care durează de câţiva ani. Nu reuşesc să înţeleg pentru ce s-a inventat funcţia de purtător de cuvânt. Probabil nu sunt singura care are o dilemă, de vreme ce multe personaje căţărate pe această funcţie nu înţeleg ce presupune titulatura lor.

O fi fost inventată doar să dea bine la CV sau pentru a se mai crea un loc de muncă pentru o rudă, o cunoştinţă etc, pentru că altfel nu îmi explic cum persoane care nu au nici în clin nici în mânecă cu acest domeniu, al PR-ului, au ajuns să reprezinte o instituţie. În momentul de faţă, mai multe instituţii publice din Constanţa au înfiinţat o blocadă la interfaţa cu societatea civilă. Spun au înfiinţat, pentru că, înainte de schimbarea şefilor, nu exista un set de măsuri care să impermeabilizeze legătura cu exteriorul. Cu alte cuvinte, instituţiile publice la care mă refer ţin cu dinţii de imaginea lor şi sunt gata să muşte dacă cineva se apropie. Păzea! Aveţi grijă la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, la Consiliul Judeţean, Primăria Constanţa şi... Prefectură. Număraţi-vă degetele de la mâini, la plecare şi, apoi, la ieşire. Asta dacă reuşiţi cumva să pătrundeţi. Mă întreb la ce foloseşte acest exces de autoritate în nişte instituţii publice care în mod normal ar trebui să aibă uşa deschisă pentru toată lumea?! Au aceste instituţii ceva de ascuns? Se tem conducătorii lor de ceva anume? De ce? Scurgeri de informaţii în exterior? Dar care sunt informaţiile care trebuie protejate de publicul larg, într-o instituţie publică? Dilema pe care o aveam naşte dileme mai mici şi mai adânci. Instituţiile de care amintesc aici s-au transformat de ceva vreme în adevărate fortăreţe. Pe lângă jandarmii sau gărzile care păzesc intrarea, aceste safe-uri publice s-au dotat şi cu armate de purtători de cuvânt/consilieri de imagine. La DADL am descoperit doi, Primăria şi Consiliul Judeţean, mai rudimentare, au rămas cu câte unul, însă cea care bate recordul este Prefectura Constanţa. Ieri, pe când mă aflam în această instituţie făcându-mi meseria de jurnalist (mi s-a făcut marele favor de a mi se permite intrarea până la Biroul de Presă), am descoperit nu mai puţin de patru dudui la tejgheaua din faţa Cabinetului Prefectului. Solicitând o opinie vizavi de un fapt social care a fost notificat la Prefectură, niciuna dintre cele patru cucoane nu a ştiu să dea un răspuns. Faţă în faţă cu reacţiunea, s-au trezit pe cap cu o mare dilemă: „Dar ce, noi suntem ofiţeri de presă?" Păi şi atunci, dacă nu sunteţi, ce mai căutaţi la taraba din faţa Cabinetului Prefectului? De ce trebuie să ne împiedicăm mereu de personaje ca voi, care ştiu doar să ridice din umeri şi să ridice tonul când sunt luate pe nepregătite. Eu zic să lăsaţi locul altora, care ştiu ce şi cum să vorbească, pentru că noi, cetăţenii, vă plătim salariile de pomană.