Țigări de peste 100.000 lei descoperite de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Țigări de peste 100.000 lei descoperite de polițiștii de frontieră la Giurgiu
17 Aug, 2025 10:08
ZIUA de Constanta
450
Marime text



- Țigări în valoare de peste 100.000 lei descoperite la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în cadrul controalelor inopinate și nesistematice efectuate în zona de competență, 80.000 de țigarete, într-un autoturism .
Astfel, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în data de 16.08.2025, în jurul orei 18.30, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru verificare, pe DN5, un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Acesta se deplasa pe ruta Bulgaria-România și era condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 54 de ani.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit mai multe pachete de țigări, având timbru fiscal bulgăresc.
„În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 80.000 de țigarete (4.000 pachete), inscripționate cu numele unor mărci diferite.
Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 120.000 lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete , conform art. 452 din Legea 227/2015.”, declară Poliția de Frontieră.
Citește și
Poliția de FrontierăZece migranți depistați într-un microbuz
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii