Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:41 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trnyacsev va semna contractul

ro

04 Jul, 2002 00:00 631 Marime text

Asteptand viza pentru SUA

El vrea sa ajunga la o intelegere cu clubul de rugby constantean, prin care sa aiba drept de reziliere daca va primi viza de plecare * O parte a rugbistilor de la Farul au inceput pregatirile * Pe 8 iulie va avea loc reunirea oficiala

De doua zile, o parte a rugbistilor de la Farul Constanta si-au reluat pregatirile, pregatiri care sunt supervizate de antrenorul principal al echipei si totodata secundul nationalei tricolore, Rada Trnyacsev. Sedintele se tin insa numai cu jucatorii "bastinasi" pentru ca reunirea oficiala a lotului este anuntata pentru data de 8 iulie, atunci cand "vor trebui sa vina toti componentii lotului, fosti si viitori faristi. Vom incepe cu un program de pregatire in Constanta. In privinta noutatilor din lot, la ora actuala nu va pot da nume si exact cine va veni. Noi am incercat sa capacitam cativa jucatori, deoarece dorim sa intarim lotul cu jucatori experimentati. Pe langa tinerii autohtoni din Constanta, noi vrem sa aducem si rugbisti cu experienta, pentru ca obiectivul pe care n-i l-a impus clubul este ocuparea unui loc pe podium", a afirmat Trnyacsev. "Transferul" sezonului ar putea fi pentru Farul ramanerea antrenorului, pentru ca acesta asteapta sa primeasca viza pentru a pleca in SUA. Intrebat daca va semna cu Farul, Trnyacsev a raspuns: "Este o intrebare destul de grea si este greu de dat un raspuns, dar, in mare masura, cred ca da. Totul depinde de lucrurile pe care le astept. Daca primesc dreptul de a pleca, atunci imi pare rau, va trebui sa parasesc Farul". Daca gruparea constanteana va fi de acord, Trnyacsev vrea un contract in care sa fie stipulata o clauza de reziliere in cazul in care va primi viza de SUA. Sedintele de pregatire pe care Trnyacsev le face in aceste zile cu jucatorii cuprind exercitii de acomodare cu efortul. Dupa o perioada de pregatire in Constanta, Farul are in vizor si plecarea intr-un cantonament centralizat la Poiana Brasov, dupa care se va stabili lotul de 25-30 de jucatori pentru campionatul 2002-2003.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii