Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:11 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Succes clar pentru CVM Tomis

ro

14 Apr, 2008 00:00 660 Marime text
1208117934.jpg

Formatia pregatita de Stelio de Rocco este la un pas de castigarea unui nou titlu de campioana a Romaniei

Club Volei Municipal Tomis a invins, sambata, in deplasare, formatia VCM Piatra Neamt, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-21, 25-19), in primul meci al finalei Diviziei A1 la volei masculin. Club Volei Municipal Tomis a luat o optiune importanta, pentru castigarea unui nou titlu de campioana a Romaniei, dupa ce s-a impus intr-o maniera categorica, scor 3-0, in prima partida din cadrul finalei Diviziei A1. Managerul formatiei constantene, Bulent Cadar, a declarat ca, dupa victoria din prima partida, in proportie de 50 la suta, echipa sa este din nou campioana. "Diferenta de valoare este evidenta. Am prins o zi foarte buna, iar gazdele, una foarte proasta. Cred ca nici cei de la Piatra Neamt nu se asteptau ca noi sa dominam atat de clar meciul. Dupa prima victorie, sansele de a castiga sunt de 50%. Daca invingem si maine (n.r. duminica), vom fi campioni suta la suta. Nu cred ca Piatra Neamt mai poate face ceva la Constanta", a declarat oficialul constantean. In plus, Tomis are avantajul psihologic al celor noua victorii din ultimele noua intalniri directe, dar si al faptului ca nu a pierdut niciun meci in play-off. "Ne dorim sa ramanem neinvinsi si dupa aceste meciuri, pentru ca asta ar insemna sa ne atingem mai repede obiectivul si sa avem mai multe zile de odihna pana la turneul final al Cupei Romaniei", a spus jucatorul Tomisului, Florin Voinea. Duminica seara, VCM Piatra Neamt si CVM Tomis s-au intalnit in cea de-a doua partida a finalei, care se disputa dupa sistemul "cel mai bun din cinci meciuri". Urmatoarele doua meciuri sunt programate in 19 si 20 aprilie, la Sala Sporturilor din Constanta. Daca, dupa aceste meciuri, nu se va decide campioana, a cincea intalnire se va disputa tot la Piatra Neamt.

Dinamo, in avantaj in finala mica

Tot sambata a avut loc si primul meci din cadrul finalei pentru locurile 3 - 4, dintre Dinamo si Steaua. Beneficiind de avantajul terenului propriu, alb-rosii s-au impus greu, cu scorul de 3 - 2. De asemenea, aceasta intalnire se joaca in sistemul "cel mai bun din cinci meciuri", ultimele trei partide fiind programate pe terenul Stelei, pe datele de 19, 20 si 21 aprilie. S-au mai disputat, in acest week-end, jocurile pentru locurile 5 - 6, dintre Remat Zalau si Explorari Baia Mare, si pentru locurile 7 - 8, dintre formatiile Constam Buzau si Unirea Dej. Aceste intalniri se desfasoara in sistemul "cel mai bun din trei meciuri", ultimele doua partide fiind programate la Baia Mare, respectiv Dej, pe 19 si 20 aprilie.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii