Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:35 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul pas greşit în retur Săgeata frântă de „câini"

ro

14 Mar, 2011 01:54 1178 Marime text
sageata.jpgOcupanta locului secund în Seria I din Liga a II-a, Săgeata Năvodari a suferit sâmbătă primul eşec din acest retur, cedând la limită, scor 0-1, pe terenul celor de la Dinamo II.

Primele ocazii importante ale meciului au venit abia spre sfârşitul primei reprize, când Sorin Chiţu a trimis puţin pe lângă poartă după o lovitură liberă de la marginea careului de 16 metri (minutul 44), iar în minutele de prelungire Bucă a nimerit transversala după un şut puternic din afara careului. Elevii lui Aurel Şunda au început mai bine partea a doua a întâlnirii. În minutul 57 a avut loc cea mai controversată fază a meciului, năvodărenii cerând gol în minutul 57, după ce mingea şutată de Jianu a lovit bara transversală şi a căzut apoi pe linia porţii. Arbitrul însă a făcut semn că jocul poate să continue. Singurul gol al întâlnirii de pe stadionul Florea Dumitrache a fost înscris de Vasile Bucă, în minutul 68, atacantul dinamovist reluând în poartă din careul mic, după un corner executat de Mărmăneanu. După această înfrângere, Săgeata Năvodari se menţine pe poziţia secundă în Seria I, cu 37 de puncte, distanţa faţă de liderul Ceahlăul mărindu-se la patru puncte, după ce nemţenii au învins vineri pe FC Snagov, cu 4-0. În schimb, principala contracandidată la locul secund, Concordia Chiajna, nu a putut profita de pasul greşit al formaţiei de pe litoral şi a remizat în deplasare, cu Dunărea Galaţi, ratând astfel şansa de a egala Săgeata la puncte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii