Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:47 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Marinarii" s-au cantonat la Predeal

ro

02 Feb, 2011 02:52 1664 Marime text
farul.jpgTehnicianul formaţiei de pe litoral, Gheorghe Butoiu, nu s-a putut baza pentru acest stagiu de pregătire decât pe 17 jucători

După o săptămână de pregătiri pe plajă, antrenorul „marinarilor", Gheorghe Butoiu, are la dispoziţie un lot restrâns pentru stagiul de pregătire de la Predeal.

FC Farul a plecat ieri în primul cantonament al acestei ierni, cu doar 17 jucători, alţii fiind aşteptaţi în staţiunea montană, un fundaş central, un fundaş stânga, doi mijlocaşi şi un atacant. Temerile lui Gică Butoiu după partida amicală cu CS Eforie s-au adeverit, tehnicianul neavând prea multe opţiuni în ceea ce priveşte lotul cu care va pleca în stagiul de la Predeal. Singurii jucători aflaţi în probe în această perioadă şi opriţi de Butoiu în lot au fost Cezar Paraschiv şi Robert Stăncioiu. Cezar Paraschiv este mijlocaş stânga şi a evoluat la Rapid II, în Liga a III-a, iar Robert Stăncioiu este mijlocaş central şi a mai evoluat la Rocar Bucureşti, Ştiinta Bacău şi CF Brăila. De asemenea, în ultimul moment, a fost inclus în lot şi mijlocaşul Sergiu Amariei, în vârstă de 17 ani, care iniţial nu fusese inclus între cei 16 jucători. Dintre jucătorii care au plecat ieri de la Constanţa au lipsit portarul Dan Zdrâncă, acesta urmând să vină direct la Predeal, iar Lucan a fost luat de pe drum. Astfel, lotul Farului pentru cantonamentul montan de la Predeal este următorul: Alexandru Răuţă şi Dan Zdrâncă - portari, Andrei Vlad, Costel Niţescu, Liviu Ştefan şi Ion Barbu - fundaşi, Sergiu Amariei, Ionuţ Lupu, Denis Husein, Nicolae Buzea, Marius Lucan, Cezar Paraschiv, Robert Stăncioiu, Marius Soare şi Bogdan Drăghici - mijlocaşi, Ştefan Ciobanu şi Alin Abuzătoaie - atacanţi

Două-trei meciuri amicale

Antrenorul Farului, Gheorghe Butoiu, a declarat că „marinarii" vor susţine maxim două-trei jocuri amicale, toate însă în săptămâna viitoare, prima parte a cantonamentului fiind rezervată exclusiv pregătirii fizice şi tehnico-tactice. La întoarcerea de la Predeal, constănţenii au fixate trei partide de verificare, două cu Dunărea Călăraşi şi una cu CS Eforie (pe 26 februarie) şi vor să mai susţină una. „Vom sta zece zile la Predeal şi vom alterna antrenamentele fizice cu cele cu balonul. În prima săptămână, nu doresc niciun meci amical. De săptămâna viitoare, vrem să jucăm două-trei meciuri. După întoarcerea la Constanţa avem deja trei meciuri, o dublă cu Dunărea Călăraşi şi un alt meci cu CS Eforie", a declarat Butoiu.

Culoar spre Liga I

Tehnicianul constănţean a mai precizat că Farul are nevoie de o susţinere mult mai mare pentru a se putea lupta pentru promovare, după ce Săgeata Năvodari şi FC Viitorul nu vor avea dreptul să facă pasul spre primul eşalon timp de trei ani: „Se poate forţa promovarea, nu este imposibil, dar trebuie să mai vină alături de echipă şi alţi sponsori, în afara celor care sunt deja. Atacarea promovării implică mai mulţi bani şi aducerea unor jucători de valoare". Excluzând Ceahlăul, FC Farul (locul 8, 20 puncte) are în acest moment şansa a patra la promovare, în condiţiile în care echipele din faţa sa - Săgeata, FC Viitorul şi Astra II - nu vor avea drept de a accede în Liga I.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii