Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:36 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inca un Pick spre optimile Ligii

ro

17 Oct, 2009 02:49 1299 Marime text

hcm.jpgHCM speră să nu mai repete greşelile din urmă cu cinci ani şi să învingă vicecampioana Ungariei, Pick Szeged

După înfrângerea în faţa ibericilor de la Valladolid şi după succesul de proporţii obţinut în partida cu francezii de la Montpellier, campioana României va juca sâmbătă, la Buzău, al treilea meci al său în actuala ediţie a Ligii Campionilor.

HCM Constanţa a câştigat marţi derbiul Ligii Naţionale, învingând cu 26-20 pe UCM Reşiţa, astfel că dobrogenii par să fi tratat foarte bine euforia victoriei cu Montpellier. Trupa lui Zoran Kurtes va încerca astăzi să mai facă un pas spre realizarea obiectivului propus în actuala ediţie a cupelor europene: calificarea în faza superioară grupelor Ligii Campionilor. Aşteptările suporterilor campioanei României sunt cu atât mai mari cu cât au văzut la meciul precedent, cu formaţia lui Nikola Karabatic, că se pot lupta de la egal la egal cu forţele handbalului european. Astfel, în cazul unui nou succes în faţa vicecampioanei Ungariei, HCM Constanţa poate spera la calificare în „primăvara europeană", mai ales că, din cele şase echipe ale grupei, primele patru avansează în faza superioară a competiţiei. Înainte de acest meci, cele două formaţii s-au mai întâlnit în aceeaşi fază a Ligii Campionilor, în urmă cu cinci sezoane. Constănţenii au fost atunci învinşi în ambele partide - în Ungaria (24-27) şi Constanţa (21-23). În meciul de la Sala Sporturilor, echipa maghiară a revenit după ce la pauză HCM avea un avantaj de patru goluri (13-9). Florin Nicolae, unul dintre jucătorii care au evoluat şi în acel sezon pentru formaţia de pe litoral, speră ca echipa să înveţe din greşelile făcute atunci şi să acceadă în optimile de finală. „În urmă cu cinci ani, după ce am învins la Constanţa pe Barcelona, am făcut unele greşeli şi nu am reuşit să trecem de faza grupelor. Acum este timpul să învăţăm din acele greşeli şi vom putea ajunge în optimi", a spus Nicolae, după victoria cu Montpellier. Chiar dacă a pierdut în această vară o parte din jucătorii de bază, printre care românul Adrian Petrea, transferat la UCM Reşiţa, Pick Szeged ocupa locul întâi în campionatul Ungariei, având şapte victorii în şapte meciuri. Printre jucătorii importanţi ai Szegedului se afla interul Krivokapic, dar şi românul Valentin Ghionea, unul dintre golgheterii echipei. Extrema dreaptă a naţionalei României a declarat la sosirea în ţară că echipa care va câştiga va avea mari şanse de calificare în grupele Ligii Campionilor. Meciul dintre HCM şi Szeged va începe la ora 16.15.

Chekhovskie, liderul grupei

În fruntea Grupei A se află ruşii de la Chekhovskie Medvedi, cu patru puncte, din trei meciuri. Campioana Rusiei a reuşit prima victorie din actuala ediţie a Ligii Campionilor joi seară, când au spulberat formaţia PAOK Salonic, cu scorul de 37-25. Echipa din Chekhov nu reuşise până la această partidă decât două egaluri, cu Valladolid şi Pick Szeged.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii