Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:24 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM vizeaza sferturile Ligii Campionilor sezonul viitor

ro

23 Apr, 2010 04:26 1124 Marime text

hcm.jpgAflată foarte aproape de un nou titlu de campioană, HCM Constanţa încearcă să-şi păstreze lotul actual de jucători cu care speră ca în sezonul viitor să depăşească performanţa istorică obţinută în acest an în Liga Campionilor. Astfel, doi dintre cei mai vechi componenţi ai grupării de pe litoral, Ionuţ Rudi Stănescu şi Laurenţiu Toma, şi-au prelungit în aceste zile contractele cu HCM pentru cinci, respectiv şase ani. „Sunt la Constanţa din 1999. Am cunoscut multe bucurii cu această echipă şi dacă n-a fost acum să ajung la o echipă de top din Europa, am decis să-mi închei cariera la Constanţa", a declarat golgheterul Ligii Campionilor, Laurenţiu Toma, completat şi de portarul echipei constănţene: „Am ales Constanţa pentru că e cea mai bună echipă din România, iar în sezonul viitor ambiţiile sunt şi mai mari. Vrem să depăşim faza optimilor în Liga Campionilor, să ajungem în sferturi, poate chiar în semifinale", a spus Stănescu. Săptămâna trecută alţi doi jucători ai campioanei României, Popescu şi Csepreghi, şi-au prelungit înţelegerile cu gruparea de pe litoral.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii