Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:08 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deşi se confruntă cu probleme financiare, CS Tomis este de neoprit în campionat

ro

09 Nov, 2010 00:00 1280 Marime text
cstomis.jpgDupă opt etape, formaţia pregătită de Ion Crăciun se află pe locul 2, cu 13 puncte, la egalitate cu Universitatea Cluj şi CSM Bucureşti

Formaţia feminină de handbal, CS Tomis Constanţa nu se dezminte şi confirmă parcursul bun din acest start de sezon. Formaţia constănţeană are până acum o singură înfrângere în cele opt meciuri disputate în acest sezon, respectiv în faţa campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Deşi preşedintele Tomisului, Gheorghe Slabu anunţa înainte de startul campionatului că gruparea de pe litoral trece printr-o situaţie dificilă din cauza problemelor financiare, jocul echipei nu a suferit din această cauză. Ba mai mult, elevele lui Ion Crăciun au depăşit aproape tot ce le-a stat în cale, culminând cu victoria categorică, scor 29-20, înregistrată duminică, pe teren propriu, în faţa celor de la Oţelul Galaţi, una dintre favoritele la locul 2 în campionat. "Este o victorie importantă, în faţa unui adversar puternic, de care ne-am temut. Cunoşteam bine echipa gălăţeană, care ne-a învins în meciurile de pregătire, însă fetele au evoluat cu ambiţie, determinare, iar unitatea apărării ne-a fost răsplătită printr-o victorie frumoasă. Mulţumim suporterilor, excepţionali şi de această dată", a declarat antrenorul Tomisului, Ion Crăciun, potrivit site-ului oficial al clubului constănţean. În plus, CS Tomis are, după opt etape, cea mai bună apărare din Liga Naţională (excluzând-o pe Oltchim), având o medie de doar 24 de goluri primite. De asemenea, locul 2 ocupat de tomitane, la doar trei puncte distanţă de Oltchim (echipă cu un buget de câteva ori mai mare decât orice club de pe prima scenă handbalistică) este o nouă performanţă a trupei lui Ion Crăciun, acesta fiind cel mai bun start de campionat din ultimii ani.

Meciuri decisive pe final de an

Următorul meci al Tomisului, ultimul în acest an în Liga Naţională, este programat miercuri, de la ora 18.00, în direct la Digi Sport, în compania formaţiei Universitatea Jolidon Cluj (locul 3, cu 13 puncte). Constănţencele vor disputa un meci extrem de important în economia clasamentului, formaţia lui Ion Crăciun având şansa, în cazul unei victorii, să se distanţeze la două puncte faţă de principala urmăritoare din campionat. După ce îşi va încheia socotelile în acest an cu Liga Naţională, Tomis se va concentra exclusiv pe dubla din turul al treilea al Cupei, cu formaţia portugheză Madeira Andebol SAD. Primul meci este programat pe 13 noiembrie, la Funchal, de la ora 16.00 (ora locală), în timp ce returul va avea loc o săptămână mai târziu, pe 21 noiembrie, la Constanţa, de la ora 11.00. În altă ordine de idei, adversarul constănţencelor din Cupa Cupelor a obţinut o nouă victorie clară în campionat, impunându-se cu 55-15 în faţa celor de la Assomada, meci disputat sâmbătă seară, la Funchal. Astăzi, Madeira Andebol SAD a obţinut o nouă victorie, în cadrul etapei a IX-a din 1a Divisao, 25-23 cu Juventude Lis.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii