Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:22 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Tomis nu a avut nicio şansă în Rusia

ro

05 Feb, 2011 00:00 1386 Marime text
cstomis.jpgFormaţia feminină de handbal, CS Tomis Constanţa a pierdut ieri, în Rusia, în faţa echipei locale HC Rostov Don, cu scorul de 38-25, partidă din prima manşă a optimilor Cupei Cupelor.

Favorite la calificare rusoaicele şi-au respectat statutul şi s-au impus fără probleme, soarta calificării fiind deja pecetluită. Doar o minune din partea constănţencelor ar mai putea întoarce soarta întâlnirii, în condiţiile în care ambele partide se vor disputa pe terenul echipei din Rusia. Partida a fost controlată de la un capăt la altul de gazde, Rostov distanţându-se încă din debutul întâlnirii la şapte goluri pe tabelă, scor 5-12. Avantajul a crescut treptat, astfel că, la pauză, Rostov conducea cu 22-10. În a doua parte a meciului, rusoaicele au mai redus din turaţie însă Tomisul, fără o parte din jucătoarele de bază în lot, nu a reuşit să se mai apropie pe tabelă, cedând la 13 goluri diferenţă. Printre adversarele tomitanelor s-a numărat şi fosta jucătoare a Oltchimului, Regina Simkute această reuşind să marcheze şase goluri pentru echipa rusă. La Tomis, cele mai bune marcatoare au fost căpitanul Aneta Barcan, cu nouă goluri şi Cristina Zamfir, cu şase reuşite. Returul va avea loc astăzi, tot la Rostov, de la ora 16.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii