Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:35 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CF Brăila - FC Farul, astăzi, ora 11.00 Sdrobiş „Sper să apară şi luciditatea în joc“

ro

09 Oct, 2010 00:00 1338 Marime text
fotbal.jpgDupă trei meciuri fără înfrângere, FC Farul încearcă să obţină şi prima victorie în deplasare din acest sezon. „Marinarii“ vor juca astăzi, de la ora 11.00, pe terenul penultimei clasate, CF Brăila, în etapa a VII-a a Ligii a II-a, Seria I.

Înainte de acest meci, tehnicianul Farului, Ioan Sdrobiş, se confruntă cu unele probleme de lot. Astfel, „Părintele“ nu va putea conta pe serviciile jucătorilor Lucan, Paşcovici, Abuzătoaie şi Ursachi, toţi fiind accidentaţi. Tehnicianul a declarat însă că nu este îngrijorat, pentru că diferenţa de valoare între cei accidentaţi şi posibilii înlocuitori nu este mare. În acest sens, Sdrobiş ar putea să le dea o şansă tinerilor Hurdubei şi Husein. „Pe lângă ambiţia care a apărut, în plus, în jocul echipei la meciul cu Dunărea Galaţi, sper să apară şi luciditatea în jocul nostru. În acest sens, caut să formez un mijlocaş care să coordoneze jocul echipei. Deocamdată, voi folosi doi jucători tineri care să suplinească prin efort şi sper ca la Brăila să mergem să jucăm cum trebuie“, a precizat tehnicianul formaţiei constănţene.

Săgeata, joacă derbiul cu Delta Tulcea

Derbiul fruntaşelor clasamentului va avea loc pe Stadionul Orăşenesc din Năvodari, unde formaţia locală, Săgeata (locul 3, 15 puncte), va primi vizita celor de la Delta Tulcea (locul 4, 10 puncte). Înainte de această partidă, antrenorul formaţiei năvodărene, Aurel Şunda, a declarat că echipa sa va forţa victoria în meciul de astăzi, pentru a rămâne în plutonul fruntaş din care mai fac parte Ceahlăul şi Concordia Chiajna. Săgeata nu va putea conta pe Gheară, Bold, Şicu şi Turcu, toţi accidentaţi. În schimb, va reveni pe teren atacantul Sorin Chiţu, care şi-a ispăşit suspendarea de trei etape, primită după eliminarea din meciul cu Astra II Giurgiu. Cealaltă formaţie constănţeană din eşalonul secund, FC Viitorul (locul 5, 9 puncte), va juca în deplasare, cu Dunărea Galaţi (locul 10, 8 puncte). Runda cu numărul 7 mai programează şi meciurile: Juventus Bucureşti - FC Botoşani (sâmbătă, ora 11.00), Concordia Chiajna - Astra II Giurgiu (duminică, ora 11.00), Dinamo II - FC Snagov (duminică, ora 11.00) şi CS Otopeni - Ceahlăul Piatra Neamţ (duminică, ora 12.00). Partida Gloria Buzău - Steaua II a avut loc ieri. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii