Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:57 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Tu faci lumea să evolueze. Noi îţi dăm energie" S-a finalizat programul Rompetrol Internship 2010 (galerie foto)

ro

01 Oct, 2010 01:30 3910 Marime text
cap_5.jpgArmand Kairdenov: „Puteţi scrie noua istorie a Petromidiei!"

Participanţii la programul Rompetrol Internship 2010 şi-au primit ieri diplomele de sfârşit de stagiu de pregătire, în cadrul unei festivităţi de închidere la care au participat atât cei care i-au îndrumat în cele două luni petrecute în companie, cât şi conducerea acesteia.

„Au fost două luni pline pentru toată lumea, o experienţă foarte intensă. Aţi avut ocazia să vedeţi cât de complexe sunt lucrurile pe o platformă industrială de genul Petromidiei, cât de greu este să produci şi să obţii rezultatele pe care le doreşti. Acest program de internship a fost un prilej pentru companie să vedem ce lucruri avem de îmbunătăţit", a declarat Bogdan Bâzgan, HR Business Partner Rompetrol Rafinare, cel care a deschis seria de discursuri din cadrul festivităţii. Apoi, pe scena înconjurată de fotografiile celor care, acum 31 de ani, au pus umărul la ridicarea Petromidiei a urcat pentru o cuvântare directorul general Rompetrol Rafinare, Armand Kairdenov. Acesta le-a vorbit tinerilor absolvenţi ai programului Internship 2010 despre marea oportunitate pe care au avut-o, de a-şi pune cunoştinţele teoretice în practică. „Toţi sunteţi specialişti tineri şi trebuie să ştiţi cât mai multe despre această industrie. Unii dintre voi vor continua să lucreze aici, în Petromidia, şi vor vedea veteranii, care lucrează aici de la începuturile platformei. Puteţi scrie noua istorie a Petromidiei", a spus Kairdenov, care a amintit şi de începuturile sale în industria petrolieră. Au vorbit proaspeţilor absolvenţi şi Dumitru Niculi, director general al Rompetrol Petrochemicals, dar şi Mironel Niţu, directorul punctului de lucru Constanţa, care au transmis mesaje de încurajare atât pentru cei care din programul de internship vor trece la cel de trainee, cât şi pentru cei care vor pleca, explicându-le importanţa unei astfel de experienţe. Fiecare absolvent a primit mai apoi o diplomă de participare însoţită de un CD cu poze din perioada petrecută la Rompetrol. Pentru „programul Trainee", ce va dura şase luni, au fost selectaţi 37 de absolvenţi ai internship-ului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Andrei 13 Jan, 2011 22:03 S-a finalizat, si unii tot nu au primit raspunsul la interviu :)), ce firma serioasa sau cei HR au dat dovada de o competenta foarte buna, pe ce criterii au fost selectati cei care au absolvit acest intership...nimeni nu stie, dar cel putin stiu sigur ca si aici s-a intrat cu pile, am aceasta informatie de la un mare om din cadrul companiei mai exact de le cineva din vanzari( nu are rost numele) . "Puteţi scrie noua istorie a Petromidiei!" - cum naiba cu persoane care au intrat pe baza pilelor? Ori ajuti studentii care vor sa faca ceva ori suntem cu toti in continuare in acelasi sistem/principiu de ca***. Rompetrol - INTERSHIP SELECTION - FAIL.