Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:10 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNSLR Fratia a sarbatorit 10 ani de la infiintare prin greva

ro

03 Nov, 2005 00:00 753 Marime text

Sindicatele fac proteste "in cascada"

La manifestatii au participat aproximativ 60 de oameni * Grevistii revendica, printre altele, acordarea tichetelor de masa pentru sistemul bugetar, acordarea fondului social de 2,5%, indexarea salariilor lucratorilor din sistemul bugetar, alocarea a 6% din PIB pentru invatamant, reducerea cheltuielilor nejustificate ale guvernantilor, dar si alocarea fondurilor necesare restructurarilor stabilite prin lege # Reprezentantii Uniunii Judetene CNSLR Fratia au declarat ca Prefectura nu poate decat sa faca o scrisoare de sustinere a problematicii cu care sindicatele se confrunta

In ziua in care s-au implinit zece ani de la constituirea Sindicatului CNSLR Fratia, acesta a initiat o actiune de protest in fata Prefecturii Constanta. Manifestarea, la care au participat aproximativ 60 de oameni, a avut loc intre orele 11.00 si 13.00 pe platoul din fata Prefecturii. Revendicarile Uniunii Judetene CNSLR Fratia, filiala Constanta sunt similare cu cele ale celor cinci mari confederatii sindicale. Conducerea Uniunii Judetene CNSLR Fratia a declarat ca, prin acest protest, sindicatul revendica acordarea tichetelor de masa pentru sistemul bugetar, acordarea fondului social de 2,5%, indexarea salariilor lucratorilor din sistemul bugetar, alocarea a 6% din PIB pentru invatamant, reducerea cheltuielilor nejustificate ale guvernantilor, dar si alocarea fondurilor necesare restructurarilor stabilite prin lege. De asemenea, sindicatele mai cer ca salariul minim pe economie sa fie de 430 RON. La nivel local, manifestantii cer suplimentarea de catre Ministerul Finantelor Publice a bugetului Consiliului Judetean Constanta, cu sumele necesare finantarii drepturilor salariale cuvenite asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav si a institutiilor de asistenta sociala din judetul Constanta. Pe langa membrii CNSLR Fratia, la pichetarea Prefecturii au participat si membrii ai sindicatelor SIAMPA Sanitas, reprezentati de Ani Bors, si ai Federatiei Nationale a Sindicatelor din Constructii - Montaj Anghel Saligny. reprezentantii Uniunii Judetene CNSLR Fratia au mai afirmat ca o greva generala, despre care se tot vorbeste, are rezultate numai atunci cand la ea participa toate miscarile sindicale din tara. Pichetarea care se face acum este, dupa spusele membrilor CNSLR Fratia, o masura de protectie pentru liderii de sindicat, care nu vor sa fie acuzati ca au inceput cu cele mai dure forme de protest. Insa, este posibil sa se treaca si la celelalte forme de protest, daca situatia o sa necesite asta. Potrivit sindicalistilor, guvernantii gasesc repede banii ceruti doar in momentul in care incep manifestatiile si grevele, ceea ce demonstreaza ca fonduri exista, numai ca "trebuie cineva sa le arate cartonasul galben, si poate, atunci cand va fi nevoie, si pe cel rosu". In legatura cu ajutorul care poate veni din partea Prefecturii, conducerea CNSLR afirma ca aceasta institutie nu poate face altceva decat sa trimita o scrisoare de sustinere a problematicii cu care sindicatele se confrunta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii