Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:30 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatile locale lasa 1200 de constanteni in frig

ro

16 Nov, 2005 00:00 790 Marime text

Trei asociatii de proprietari nu primesc apa calda de trei luni

# Asociatiile de proprietari nr. 604, nr. 605 si nr. 776 din zona Energia au ajuns sa nu mai fie racordate la o centrala care sa le asigure energie termica si apa calda * Blocurile erau racordate la o centrala care apartine SC Energia SA, societate care, incepand cu anul trecut, a sistat acordarea de energie termica si apa calda catre cele trei asociatii * Primaria, SC Energia SA si RADET nu au putut sa le dea o solutie viabila pentru rezolvarea problemelor pe care le au acesti oameni * Oamenii nici nu isi permit sa foloseasca alte surse de caldura, cum ar fi caloriferele electrice, pentru ca nu ar avea cu ce sa plateasca facturile la curentul electric

In pragul iernii, aproximativ 1200 de oameni sunt in situatia de a nu avea caldura. Asociatiile de proprietari nr. 604, nr. 605 si nr. 776 din zona Energia au ajuns sa nu mai fie racordate la o centrala care sa le asigure energie termica si apa calda. Cele 300 de apartamente fac parte din fostele blocuri de serviciu ale SC Energia si au fost vandute locatarilor, dupa Revolutie. Blocurile erau racordate la o centrala care apartine SC Energia SA, societate care, incepand cu anul trecut, a sistat acordarea de energie termica si apa calda catre cele trei asociatii. Unul dintre actionarii Energia, Dragos Riscanu, ne-a declarat ca nici macar birourile societatii pe care o conduce nu sunt incalzite si ca stie si intelege situatia in care se afla cele 300 de familii. Insa, nu tine de competenta lui sa rezolve situatia, Primaria fiind nevoita sa faca acest lucru. Riscanu ne-a mai declarat ca, de patru ani tot fac sesizari catre Primarie pentru a le explica situatia. SC Energia nu este capabila, din punct de vedere economic sa tina acest punct termic. Pe de alta parte, el a mai spus ca centrala apartine societatii in conducerea careia se afla si ca nu sunt obligati sa asigure incalzirea apartamentelor care fac parte din cele trei asociatii. "Centrala asigura caldura si apa calda acelor blocuri atunci cand ele erau ale societatii", a mai precizat Dragos Riscanu. Totusi, orice explicatie ar da cei din conducerea SC Energia, este un lucru clar ca 1200 de oameni vor sta in frig toata iarna. Pentru ca, in cautarea unor raspunsuri, nici Primaria, nici SC Energia SA si nici RADET nu au putut sa le dea o solutie viabila pentru rezolvarea problemelor pe care le au. Oamenii care locuiesc in acele blocuri nu mai au apa calda din data de 24 iunie 2004. Cu toate ca este o situatie inumana, oamenii s-au descurcat cum au putut, in lipsa acesteia. Insa, in prag de iarna, sunt terorizati de ideea ca nu vor avea cum sa se incalzeasca in lunile ce vin. "In aceste blocuri locuiesc batrani, copii, persoane bolnave", ne-a declarat presedinta Asociatiei de Proprietari nr. 167, Silvia Pascu. Oamenii nici nu isi permit sa foloseasca alte surse de caldura, cum ar fi caloriferele electrice, pentru ca nu ar avea cu ce sa plateasca facturile la curentul electric, a mai spus aceasta. Silvia Pascu ne-a mai declarat ca s-au facut adrese catre Primarie, Presedintie, RADET si au apelat chiar si la Avocatul Poporului, pentru a scapa de aceasta problema. Singurul raspuns primit din partea autoritatilor locale a fost ca racordarea la o alta centrala termica se poate face abia in luna martie a anului viitor. Intrebat in legatura cu acest caz, presedintele Uniunii Asociatiilor de Proprietari Constanta (UAPC), Marcel Dragu, ne-a declarat ca situatia ii este cunoscuta si ca s-a tot incercat solutionarea ei. Dragu a promis ca se va intalni in cursul zilei de astazi cu reprezentantii celor trei asociatii pentru a vedea cum ii poate ajuta uniunea pe care o conduce pe cei aproximativ 1200 de oameni. El ne-a mai declarat ca aceasta situatie nu este singulara in Constanta, dar nici in tara.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii