Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:33 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

5.000 de muncitori din sectorul energetic vor fi disponibilizati

ro

04 Jul, 2009 19:26 1065 Marime text
Antena 3 anunţă disponibilizări în masă în sectorul energetic. Numărul celor care vor fi concediaţi, în intervalul 2009 - 2012, se ridică la nu mai puţin de 5.000 de angajaţi, au anunţat companiile de stat din acest sector. Aceasta înseamnă peste 100 de milioane de lei alocaţi de la buget pentru plata salariilor compensatorii, pe parcursul celor patru ani prevăzuţi în planul de restructurare. Cei 5.000 de mineri luaţi în calcul în vederea disponibilizărilor colective sunt, deocamdată, angajaţii a 17 companii de stat din sectorul energetic. Cei mai mulţi angajaţi care vor rămâne fără slujbe, în acest an, sunt de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, respectiv 600 de persoane. Urmează Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, cu peste 300 de angajaţi, şi de Societatea Naţională a Sării, cu peste 230 salariaţi. De altfel, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia conduce detaşat în topul disponibilizărilor din sectorul energetic. Pe lângă cele 600 de persoane din acest an, compania are în vedere alte câteva sute de disponibilizări pe parcursul următorilor ani: 200 de angajaţi în 2010, 300 de salariaţi în 2011 şi încă 200 în 2012.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii