Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:05 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Boc discută şi promite, sindicaliştii ies în stradă

ro

04 Oct, 2010 12:44 640 Marime text
Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) îşi menţine decizia de a organiza un miting de protest pe data de 5 octombrie, după ce sâmbătă premierul Emil Boc a propus un salariu minim de 640 de lei din anul 2011, în timp ce reprezentanţii CSDR au solicitat 750 de lei. "Poziţia confederaţiei noastre a fost ca salariul minim să fie 750 de lei, ne-am dus cu această poziţie, am menţinut-o, trebuie să recunosc că sunt discuţii, în sensul că premierul s-a pronunţat la 640 de lei, nu am acceptat şi rămâne să discutăm în continuare pe problema salariului minim. (...) Noi ne respectăm programul pe care îl avem. Pe data de 5 octombrie, noi - respectiv federaţia din învăţământ - avem miting în Bucureşti. Cu ocazia mitingului din Bucureşti, la care vor participa 10.000 de oameni, rămâne ca marţi să avem o întâlnire cu ceilalţi colegi din celelalte confederaţii şi după închiderea mitingului să ne stabilim împreună cu celelalte confederaţii obiectivele comune", a declarat preşedintele CSDR, Iacob Baciu, după o discuţie cu premierul Boc, la Guvern. În privinţa proiectului legii unitare de salarizare pentru anul 2011, premierul a dispus Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor să reanalizeze coeficienţii de salarizare prioritar pentru sectoarele de Sănătate şi Educaţie, a susţinut Baciu. "A fost un angajament ferm luat, ţinând cont de legea unică de salarizare, de grila de salarizare şi de coeficienţi. Au fost nemulţumiri din partea celor din Învăţământ, Sănătate, Cultură, în contrapartidă cu ceea ce este în Administraţie, ca şi coeficienţi. A dispus premierul ca la nivelul Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor să fie reanalizaţi coeficienţii şi, bineînţeles, să fie discutaţi de aşa manieră încât să se rezolve problema ca şi prioritate din Sănătate, Educaţie şi rămâne să vedem ce se întâmplă", a detaliat liderul CSDR.

Potrivit acestuia, părţile au convenit ca până pe 5 noiembrie Guvernul să promoveze noi legi ale dialogului social şi inspecţiei muncii. "S-a căzut de comun acord ca, până pe data de 5 noiembrie, să fie promovată o nouă lege a dialogului social, recunoscând toată lumea că dialogul social, la nivelul primăriilor, prefecturilor, consiliilor judeţene, inclusiv la nivel central, nu funcţionează. Am insistat foarte mult să fie o lege organică, ce să creeze drepturi şi obligaţii pentru cei ce sunt în comisiile de dialog social. Tot până la 5 noiembrie, s-au angajat că vor finaliza legea inspecţiei muncii, ţinând cont de numărul de accidente şi boli profesionale", a explicat Iacob Baciu. În plus, la insistenţa sindicaliştilor din industrie, premierul Emil Boc a spus că va analiza problema şomajului tehnic şi va lua o decizie, şefii CSDR sperând că Guvernul "încearcă să găsească o formulă corespunzătoare", a completat Iacob Baciu, după discuţiile de la Palatul Victoria. Menţionăm că aproximativ 30 de sindicalişti de la CSDR au fost primiţi, sâmbătă, de premierul Emil Boc, la Guvern, discuţiile durând aproape trei ore. După întrevederea cu sindicaliştii, primul-ministru a primit vizita reprezentanţilor Băncii Mondiale, întâlnire care a fost amânată cu o oră.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii