Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:27 23 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber FC Farul, împins să plece din Constanţa

ro

29 Oct, 2010 11:59 560 Marime text
Lipsa sprijinului din partea autorităţilor locale i-ar putea aduce pe patronii Farului în situaţia extremă de a muta echipa din Constanţa, ca unică soluţie pentru a o ţine în viaţă.

De ieri, de la prânz, apa rece curge din nou la robinetele Farului, însă apele tot nu s-au liniştit la club, putându-se ajunge şi la mutarea echipei din Constanţa!

Preşedintele grupării, Relu Damian, a dezvăluit că reluarea furnizării apei a fost condiţionată de semnarea unui protocol cu RAJA, pe care Farul a fost nevoită să-l accepte, întrucât „altfel riscam să nu putem organiza jocul cu Gloria Buzău".

Protocolul i-a fost impus Farului ieri, după ce, cu o zi înainte, miercuri, oficialii clubului discutaseră cu reprezentanţii Consiliului Judeţean pe tema unei colaborări, preşedintele Damian arătându-se convins, în urma discuţiilor, că lucrurile vor intra într-o „aşa-zisă normalitate".

A doua zi, ieri, surpriză însă. „A apărut protocolul cu RAJA, de care nu se vorbise nimic miercuri, discutasem alte subiecte. Până pe 10 noiembrie trebuie să achităm minimum 30 la sută din datoria anterioară, istorică. Problema cu debranşarea şi rebranşarea e o adevărată nebuloasă, însă nu am avut ce face şi am acceptat protocolul, pentru a putea oferi jucătorilor condiţii de pregătire, iar Constanţei fotbal. Semnarea acestui act e o dovadă că patronatul Farului şi toţi cei din club doresc ca lucrurile să meargă spre bine", a arătat Damian.

După ce a acceptat condiţiile autorităţilor locale din acest protocol, Farul aşteaptă acum ca şi administraţia constănţeană să se ţină de cuvânt în privinţa celor discutate joi şi să ajute clubul, care, în condiţiile în care nu va putea fiinţa la Constanţa, nu ar avea încotro şi ar putea părăsi oraşul.

„Orice e posibil, inclusiv ca Farul să se mute din Constanţa, chiar dacă aceasta e o variantă nedorită", a mai spus Damian.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii