Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:14 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a reactivat maşina de vot PSD - PNL

ro

11 Feb, 2011 00:00 1970 Marime text
Liberalii_-_Ovidiu_Cupsa_Constantin_Matei___.jpgVocea vehementă a liberalilor din Consiliul Local Municipal, veşnic în contradictoriu cu cea a primarului Radu Mazăre şi a consilierilor lui, începe să fie din ce în ce mai puţin auzită. Şi nu pentru că liberalii nu ar mai vrea să-şi prezintă în mod constant nemulţumirile legate de proiectele de pe ordinea de zi a şedinţelor de Consiliu Local, ci pentru că acum sunt constrânşi să facă pact cu "duşmanii".

Ieri, în prima şedinţă de Consiliu Local din acest an, doi din cei trei consilieri locali ai PNL, Constantin Matei şi Ovidiu Cupşa, au arătat cât de repede s-au conformat directivelor date de centru în ceea ce priveşte colaborarea la nivel local, după ce zilele trecute PNL, PSD şi PC au încheiat un pac de colaborare. Acest lucru a fost mai mult decât evident pentru cei prezenţi, dacă stăm să comparăm cum au mers lucrurile în ultima şedinţă de Consiliu Local din 2010 şi în cea încheiată ieri. Veşnic nemulţumiţi şi mereu în căutarea cât mai multor detalii legate de proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi care li se păreau suspecte, aleşii liberali au întors macazul în sensul direcţiei consilierilor social-democraţi, devenind brusc prieteni la cataramă. Măcar de ochii lumii şi de ai alianţei. Mai mult decât atât, liberalii, prin vocea consilierului Ovidiu Cupşa, care, ce-i drept, îl lăsa mereu pe mai vehementul Victor Manea să spună păsurile grupului liberal, a luat ieri cuvântul în nenumărate rânduri în contextul discuţiei pe mai multe proiecte de hotărâre, dându-i prietenului său coleg Mazăre sfaturi despre unele proiecte de hotărâri. Liberalii au evidenţiat astfel că, dacă centrul o cere, ei pot încheia pact chiar şi cu cei mai negri dintre negri.

Liberalii se aşteptau la comunicarea perfectă

De altfel, încă înainte de a încheia această alianţă, liberalii au fost de acord cu viitoarea lor tactică şi chiar au precizat că vor fi mult mai puţin acizi în Consiliu Local decât erau în mod obişnuit. Schimbarea bruscă de atitudine este greu de digerat cu cei care s-au obişnuit cu opoziţia, deseori constructivă, din Consiliu Local. Nici Constantin Matei, liberalul care venea mereu cu detalii foarte bine puse la punct pentru a contesta anumite aspecte neînţelese sau care ascundeau chestiuni suspecte, nu a mai avut posibilitatea de a-şi spune părerile vizavi de lucrurile care poate i se păreau în neregulă. Mai ales că în ultimele trei şedinţe ordinare a fost chiar de-a dreapta primarului Mazăre la prezidiu, fiind preşedinte de şedinţă. Cu alte cuvinte, oricine poate spune la acest moment că se reînnoadă lanţul de iubire dintre PSD şi PNL, momentan în Consiliul Local, pentru că în Consiliul Judeţean comunicarea funcţiona foarte bine între aleşii PSD şi aleşii PNL care nu au avut aproape niciodată nimic de comentat în faţa colegilor social democraţi, cu atât mai mult în faţa preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. Aşadar, pare-se că se va reactiva maşina de vot a PSD şi PNL despre care se vorbea în mandatul trecut în Consiliul Local. Ceea ce nu-i displace deloc primarului şi cu atât mai puţin pesediştilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • c. neagoe 11 Feb, 2011 08:04 Cu cine mai votam ?
  • coco 11 Feb, 2011 07:52 SPER CA ACELAS LUCRU SA SE INTIMPLE SI IN TERIRORRI VEZI SITUATI DE LA HARSOVA
  • crack...er hack..er 11 Feb, 2011 00:46 MA LESI? mazare n-are prieteni. da nici voi nu sunteti corecti, fratilor. de ce nu ziceti de masina de vot PDL - PSD, care nu s-a oprit niciodata?
  • demisia dragomir 10 Feb, 2011 23:28 Domnule Deputat Dragomir ai face bine sa-ti dai DEMISIA din functia de deputat si presedinte al PNL Constanta, deoarece ai ajuns Deputat prin FRAUDA CUMPARAND VOTURI cu un milion, cu banii furati de catre Tucan de la drumurile nationale