Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:43 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria nu le-a încheiat contracte de închiriere şi nu şi-au plătit curentul Zeci de familii din Cernavodă stau la lumânare

ro

11 Jun, 2011 01:00 1912 Marime text
Cernavoda_-_Dumitru_Chivu.jpgPeste douăzeci de familii din Cernavodă au rămas fără curent electric. Oamenii s-au plâns consilierilor locali că vina ar fi a primăriei.

Potrivit consilierului local al oraşului Cernavodă Dumitru Chivu, este vorba despre un număr de 27 de familii din localitate, cărora li s-a tăiat curentul electric ca urmare a faptului că au acumulat datorii de aproape 750 de milioane de lei vechi către furnizorul de energie electrică. „Oamenii nu au nicio vină. Mi-au spus că primăria nu le-a făcut contractele de închiriere pentru spaţiile în care locuiesc, astfel încât să-şi poată plăti lumina", ne-a declarat Chivu. Consilierul a precizat că majoritatea familiilor care locuiesc în barăcile situate pe marginea canalului, în spatele pieţei Faleză, au mulţi copii. „Sunt cazuri sociale. Unii au fost aduşi după ce li s-au inundat casele, iar alţii pentru că pur şi simplu nu mai aveau unde locui", a precizat el.

Primăriţa e în Franţa

Potrivit lui Dumitru Chivu, datoriile acumulate de această comunitate datează din toamna anului trecut, când au primit acordul reprezentanţilor primăriei - administratorul barăcilor - să locuiască acolo. „Au fost la primărie să stea de vorbă cu primăriţa, să-şi rezolve situaţia, dar n-a interesat-o. Ea este plecată în Franţa", a afirmat Chivu. Consilierul a adăugat că oamenii sunt în pericol, având în vedere că noaptea stau la lumânare. „Vă daţi seama că este riscant pentru ei. Nu este normal să stai cu foc deschis într-o baracă de lemn", a spus Dumitru Chivu.

Pentru că Mariana Mircea nu a putut fi contactată, fiind într-adevăr plecată în străinătate, după cum ne-au confirmat reprezentanţii Primăriei Cernavodă, am stat de vorbă cu viceprimarul Floriean Hristea.

Floriean Hristea: „Plata va fi eşalonată"

Edilul ne-a confirmat că locuitorilor din barăcile situate pe malul canalului nu li s-au încheiat încă niciun fel de contracte de închiriere pentru a-şi putea plăti fiecare lumina. „S-au adunat câteva facturi neplătite. Da, este adevărat, s-a întârziat cu contractele de închiriere, din neglijenţa angajaţilor de la Patrimoniu. Din câte am înţeles, plata datoriei care ajunge la aproximativ 740 de milioane de lei vechi va fi eşalonată. Oricum, mulţi dintre cei care locuiesc acolo sunt salariaţi, iar alţii pensionari, cu pensii şi de 14 milioane de lei vechi", ne-a declarat viceprimarul Hristea. În ceea ce priveşte pericolul ca barăcile să ia foc de la lumânările pe care oamenii le aprind, vicele a spus că până se va rezolva situaţia vor fi dotaţi cu extinctoare. La rândul său, viceprimarul Floriean Hristea ne-a declarat că primarul Mariana Mircea este plecat în Franţa, la San Sebastien - oraş înfrăţit cu Cernavodă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii