Mazare, model pentru juniori
Mazare, model pentru juniori

Nonconformismul, pragmatismul şi faptul că a reuşit în viaţă constituie
principalele motive pentru care tinerii social-democraţi îl apreciază
Pentru orice
formaţiune politică, organizaţia de tineret reprezintă sau ar trebui să
reprezinte pepiniera de unde să-şi aleagă o parte dintre candidaţii la
alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare. Juniorii social-democraţi
tomitani ar putea fi urmaşii de mâine ai preşedintelui PSD, Radu Mazăre, cu
atât mai mult cu cât mulţi îl apreciază, dar şi încearcă să-l copieze.
Apartenenţa la o
filială de tineret a unui partid ar presupune ca membrii acelei organizaţii să
fie interesaţi, să se implice în acţiunile politice şi, în funcţie de
preferinţe, să-şi urmeze modelele. Însă, realitatea a confirmat că
înregimentarea tinerilor într-un partid urmăreşte, în fapt, asigurarea unei
oportunităţi de a promova profesional. Altfel spus, carnetul de partid
reprezintă pentru juniori o rampă de lansare, care, la drept vorbind, nu ţine
cont întotdeauna de pregătirea profesională. Printre organizaţiile de tineret
judeţene cele mai numeroase se numără cea a PSD Constanţa. O mulţime de
angajaţi din Primărie, Consiliul Judeţean şi nu numai au îngroşat rândurile
organizaţiei de juniori a PSD şi s-au dedicat trup şi suflet partidului. Ei se
fac văzuţi la diverse competiţii sportive, la petreceri, în campaniile
electorale şi... cam atât. Motivul acestei limitări ar putea fi mentalitatea
eronată conform căreia, dacă arăţi bine, faci ochi dulci cui trebuie sau te
alături celor ce au trecere în faţa conducerii, seniorii te remarcă şi te-ar
putea promova.
„Deţine cheia
succesului"
Care sunt modele
după care se ghidează în plan politic am încercat să aflăm de la câţiva juniori
ce au reuşit, într-un fel sau altul, să se afirme. Deşi a venit în PSD direct
ca membru al organizaţiei de seniori, după vârstă, deputatul Eduard Martin
poate fi considerat un exponent al pepinierei PSD Constanţa. Aflat la al doilea
mandat de parlamentar, Martin a recunoscut că preşedintele PSD Constanţa, Radu
Mazăre, „ar fi modelul care ar trebui să te inspire". Cu toate că, în opinia
sa, Mazăre a dovedit că „deţine cheia succesului", Martin a subliniat că „nu
trebuie să-l copiezi, pentru că nu mai eşti original". Deputatul PSD a
recunoscut că Mazăre a fost pentru el o sursă de inspiraţie în discurs, în
pragmatism, originalitate vestimentară şi comportamentală. „Radu Mazăre rămâne
unul dintre cei mai buni politicieni din ţară şi o spun detaşându-mă de
prietenia care ne leagă. Reuşeşte să-şi facă timp pentru toate şi, în ansamblu,
lucrurile îi ies bine. Poate fi un exemplu pentru mine", a declarat deputatul
PSD Eduard Martin.
Cristian Diaconescu, un etalon
Mezina echipei parlamentare a PSD Constanţa, deputatul Cristina Dumitrache,
a afirmat că, în timpul campaniei pentru parlamentare, a discutat cu tinerii
săi colegi pe tema alegerii unor modele şi a modului în care ar trebui să se
facă apreciaţi de seniori. „Unii colegi se chinuiesc să se facă recunoscuţi de
seniori, dar greşit, fără să se implice", a remarcat Dumitrache. Totodată, ea a
confirmat că unii vin în TSD pentru că apreciază pe cineva şi poate tind să
aibă aceleaşi realizări. „Eu admir diferite calităţi şi încerc să învăţ de la
fiecare", ne-a declarat deputatul PSD. Cristina Dumitrache a apreciat „energia
şi determinarea prim-vicepreşedintelui Nicuşor Constantinescu", iar la Radu
Mazăre, cu toate că nu a lucrat direct cu el, a preţuit „nonconformismul său şi
faptul că are coloană vertebrală". Ea a recunoscut că modele îţi poţi lua şi
din alte partide şi a exemplificat nominalizându-l pe vicepreşedintele PNL,
Crin Antonescu. Revenind la colegii săi din PSD, Cristina Dumitrache a conchis:
„Dacă ar fi să aspir la o evoluţie socială, profesională şi politică, aş merge
pe modelul ministrului Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu".
Câte ceva de la fiecare
Preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Năvodari şi fost candidat la alegerile parlamentare din toamnă, Liviu Stan, are trei modele după care se ghidează: Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi primarul localităţii, Nicolae Matei. În opinia sa, primii doi lideri ai PSD Constanţa „au reuşit în viaţă şi au obţinut tot ce şi-au dorit", iar preşedintele organizaţiei PSD Năvodari, Nicolae Matei, „e un luptător, nu a cedat nici când era în opoziţie, a învins şi a învăţat multe de la el". „Prefer să iau câte ceva de la fiecare dintre cei trei lideri amintiţi anterior. Au făcut ceva pentru oameni şi pentru societate, fiecare în felul său şi după posibilităţi", a declarat liderul juniorilor social-democraţi năvodăreni, Liviu Stan.
Dida, Mazăre, Băluţ - exemple de urmat
Liderul tinerilor PSD din municipiul Constanţa, consilierul local George Vişan, apreciază cel mai mult „stilul non-conformist, direct şi obiectiv al lui Radu Mazăre, precum şi faptul că nu e cameleonic" . Fostul candidat la mandatul de deputat al Colegiului 4 a recunoscut că-l cunoaşte pe Mazăre doar de doi ani, însă a ţinut să menţioneze că l-a urmărit dinainte de a deveni primarul Constanţei, „din perioada când era deputat PD". Preşedintele juniorilor social-democraţi tomitani a declarat că personalitatea regretatului doctor Corneliu Dida, „un om echilibrat şi diplomatic", ar trebui să fie model de inspiraţie pentru tânăra generaţie din PSD Constanţa. „De la regretatul deputat Corneliu Dida au avut toţi de învăţat. Şi de la profesorul universitar Lucian Băluţ putem lua elemente care ne-ar ajuta să căpătăm experienţă", a concluzionat preşedintele TSD Constanţa, George Vişan. {mos_ri:Radu Mazare}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Vic 12 Mar, 2009 14:59 Fata Morgana(Miraj). Se presupune ca Efectul MAZARE se datoreaza incalzirii globale.El este studiat de "oamenii de stiinta" din lumea intreaga."Cercetatorii" de la Copabanana au constatat recent,ca atunci cand soarele dogoreste,economia se caleste iar ignoranta si nepasarea dau in clocot.In opinia "cercetatorilor",comertul cu iluzii va deveni ramura de baza a economiei noastre si va fi motorul distrugerii identitatii nationale al farmecului si specificului local.Iluzionistii se mai numesc cateodata oameni de afaceri,vedete,politicieni sau primari.