Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:55 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locuri noi de munca pentru femei din Cumpana

ro

28 Nov, 2009 02:37 2755 Marime text
cumpana.jpgUn proiect cu finanţare europeană, implementat de către Universitatea Româno-Americană, în parteneriat cu comuna Cumpăna, a oferit o şansă în plus unor femei din comuna Cumpăna, aflate în căutarea unui loc de muncă.

Proiectul Phare „Măsuri active pentru ocuparea forţei de muncă din mediul rural în vederea facilitării inserţiei/revenirii pe piaţa forţei de muncă" a avut ca ţintă un grup de 29 de persoane aflate în căutarea unei slujbe. Iniţiativa a fost demarată pe 2 decembrie 2008 şi a avut ca obiectiv promovarea măsurilor active şi preventive pentru ocuparea forţei de muncă destinată şomerilor, cu accent pe persoanele din mediul rural, aflate în căutarea unui loc de muncă.

Practic, cele 29 de femei din comuna Cumpăna au participat la cursuri de pregătire, desfăşurate la sfârşit de săptămână, în localitate. Activităţile de pregătire au constat în participarea cursantelor la module de comunicare, limba engleză şi autodezvoltare profesională. Sesiunile de training s-au desfăşurat interactiv şi au asigurat condiţiile necesare pentru ca participanţii să fie puşi în contexte care să simuleze situaţii reale.

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a precizat că distanţa mică între Cumpăna şi Constanţa facilitează găsirea unui loc de muncă pentru absolventele de cursuri de pregătire derulate în cadrul acestui parteneriat. De asemenea, edilul-şef al comunei a precizat că şi personalul din administraţia publică locală va participa la o specializare, derulată, de asemenea, cu fonduri europene.

Absolventele şi-au primit diplomele de calificare

Flavia Anghel, managerul de proiect din cadrul Universităţii Româno-Americane, a precizat că în cadrul acestui proiect s-au derulat cursuri de pregătire pentru meseriile de bucătar, ospătar şi lucrător în comerţ. Zece din cele 29 de persoane au beneficiat şi de cursuri de consultanţă în vederea iniţierii unor afaceri proprii.

Cu ocazia activităţii de închidere a proiectului, cele 29 de cursante şi-au primit şi diplomele de calificare.

La acest proiect a participat şi Maria Frangeti, preşedintele Ligii Femeilor Constanţa, care a felicitat cursantele pentru notele mari obţinute la evaluare şi pentru că au dat dovadă de seriozitate în derularea modulelor de pregătire. Totodată, Maria Frangeti şi-a exprimat mulţumirea şi faţă de membrii Biroului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Cumpăna, care au dat dovadă de deschidere faţă de toate proiectele sociale ce li s-au propus.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii