Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:48 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liberalii isi cauta, pana in octombrie, candidatii la primarii

ro

26 Jul, 2010 01:40 1244 Marime text
pnl_sigla1.jpgPână în toamnă, toate localităţile din judeţul de la malul mării trebuie să-şi găsească candidatul potrivit pe care să-l pregătească pentru alegerile locale din 2012.

primarie_PNL_-_Gheorghe_Dragomir_02.jpgPotrivit celor declarate de liderul organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, în cadrul Şcolii de Vară care va avea loc la sfârşitul lunii august se va aborda şi subiectul legat de stabilirea termenului limită pentru definitivarea listei candidaţilor PNL din întreaga ţară. „Suntem în grafic cu pregătirea alegerilor. La sfârşitul lunii octombrie vom prezenta şi candidatul pentru primăria Constanţa. Probabil va fi abordat subiectul şi la Delegaţia Permanentă şi va fi luată o decizie în ceea ce priveşte termenul limită pentru desemnarea candidaţilor la nivel naţional la primării".

De altfel, şeful organizaţiei judeţene a declarat în repetate rânduri că până în toamnă trebuie să-şi anunţe candidaţii la funcţia de primar, tocmai pentru a avea timp să-şi pregătească terenul pentru alegerile din 2012.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 26 Jul, 2010 17:54 PRIMARIILE trebuie sa fie OBLIGATORIU ,DEPOLITIZATE precum, SCOALA ,POLITIA si BISERICA pentru ca primarul sa poata MUNCII in egala masura pentru toata lumea,nu sa fie pentru unul MUMA si pentru altul CIUMA cum s-a procedat pana acum... Ce este de remarcat in privinta PNL Constanta si nu numai este ca nu le PLACE sa ajute si sa vorbeasca in PARLAMENT ,in SENAT , in PRIMARII despre dezvoltarea imediata a AGRICULTURII. Pe ei ii intereseaza LUPTA pentru INLATURAREA de la putere a partidului PDL si a guvernului BOC. De ce nu le pasa de AGRICULTURA ,dar ii intereseaza foarte mult EOLIENELE ??? Nu suntem MASINI,ROBOTI care sa consume ENERGIE ELECTRICA ci suntem OAMENI ce vrem sa mancam CARNE si LEGUME,ZARZAVATURI din FERME si SERE agricole.