Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:12 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce şi-a făcut Mazăre blog?!

ro

23 Aug, 2010 00:05 1426 Marime text
cap_4.jpgMulţi ar spune că singurul motiv ar fi acela de a intra în rând cu cei mai internauţi politicieni. Însă între aceştia şi edilul constănţean există o diferenţă, una foarte mare: feedback-ul, termen total necunoscut în ceea ce priveşte blogul său.

Chiar dacă majoritatea politicienilor încearcă, cu precădere în această perioadă, să-şi atragă electoratul cel mai tânăr de partea lor, prin „aderarea" la cele mai populare site-uri de socializare, sunt şi politicieni care au profiluri, dar care nu şi-au mai accesat pagina de la precedenta campanie electorală. Exemplul cel mai simplu în acest caz este chiar primarul constănţean Radu Mazăre care, de când a ieşit pentru a treia oară primar, nu a mai dat nici un semn pe blogul său personal.

De altfel, lipsa de noutate, dar şi numeroasele întrebări ale căror răspuns se lasă aşteptat de luni bune şi chiar ani, a fost semnalată şi de mai mulţi cititori ai blogului său şi implicit ai site-ului Primăriei. Recent, unul dintre cititorii site-ului a şi postat un mesaj prin care atrage atenţia celorlalţi vizitatori despre faptul că dilemele pe care le exprimă aceştia vor rămâne doar la acest stadiu. „Degeaba se scrie aici că nu răspunde Primăria, sunt în pauză ca de obicei, ţigare şi cafea. Răspunde din an în Paşte, din doi în doi ani, şi tot nu e clar. Ok nu-i mai scriu. Nu mai are nici un interes. Spam. Spam", scria, în urmă cu câteva zile, unul dintre vizitatorii site-ului, coca mtx, nemulţumit că îşi iroseşte energia pentru astfel de mesaje cărora nu li se va da niciodată răspuns.

De altfel, la niciunul din mesajele postate de cititori din mai 2008 până acum nu există vreun răspuns.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • joie 23 Aug, 2010 09:32 Cel mai porst blogger.