Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:40 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum sprijina sindicatele disponibilizatii din administratie

ro

22 Jul, 2010 00:00 3129 Marime text

p1-sindicat_-_antuanela_dancu.jpg„Nu putem să mai facem nimic acum, pentru că există o lege şi noi trebuie să o respectăm“, a precizat purtătorul de cuvânt al Sindicatului Funcţionarilor din Administraţia Publică Locală, Antuanela Dancu

După ce zile la rând liderii de sindicat s-au bătut cu pumnul în piept pentru apărarea drepturilor salariaţilor bugetari, declarându-se împotriva disponibilizărilor masive pe care guvernanţii le-au anunţat, toate demersurile acestora s-au anulat. 

În ciuda tuturor acţiunilor întreprinse, până pe 15 august, cu aproximaţie, angajaţii din primărie şi Consiliu Judeţean, dar şi cei din instituţiile subordonate CJC-ului, trebuie să-şi părăsească locurile de muncă. Mulţi au văzut această disponibilizare masivă ca o modalitate de a scăpa de cei mai iresponsabili angajaţi, dar şi de cei care sunt în prag de pensionare. p2-sindicat_primarie_-__antoanela_dancu.jpg

Chiar dacă de cele mai multe ori liderii de sindicat au fost aspru criticaţi pentru faptul că nu militează îndeajuns de mult pentru cei cărora le apără interesele, sunt multe voci care susţin că au făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru ca soluţia extremă - disponibilizările masive, să nu se producă. Aşa cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Sindicatului Funcţionarilor din Administraţia Publică Locală, Antuanela Dancu, la acest moment, liderii de sindicat nu au nicio putere pentru a opri actualele disponibilizări. „Nu putem să mai facem nimic acum, pentru că există o lege şi noi trebuie să o respectăm. Ce am făcut noi până acum, de-a lungul timpului până la apariţia legii, a fost să creăm o oarecare protecţie sindicaliştilor noştri. Am reuşit să includem în contractul de muncă, la clauzele privind disponibilizările, mai multe prevederi referitoare la modalitatea în care se vor face aceste disponibilizări“. Dancu a precizat că de pe lista celor care vor fi disponibilizaţi mai întâi fac parte cei care se apropie de vârsta de pensionare, cei care au cumul al pensiei cu salariul, cel care nu au responsabilităţi pe linie familială sau cei care nu au în întreţinere copii. „Puterea este la latitudinea ordonatorilor de credite. Părerea mea este că se putea da o lege mai umană“, a mai adăugat Dancu.
Cât despre gradul de informare al funcţionarilor din primărie în ceea ce priveşte modalitatea în care se vor face concedierile masive, purtătorul de cuvânt al sindicatului ne-a spus că fiecare şef de direcţie a avut la un moment dat şedinţe cu subalternii săi în care le-a explicat tot ce ţine de disponibilizări. „Fiecare a ştiut în ce situaţie sunt. S-a urmărit ca veniturile persoanelor din administraţia publică locală să fie diminuate la maximum. Dacă reducerile s-au făcut pe seama noastră atunci trebuie să suportăm“.

Se duc pilele odată cu disponibilizările?

Cu siguranţă cei care asistă din exterior la felul în care trebuie să se facă aceste disponibilizări gândesc că odată cu aceste măsuri se vor repudia şi practicile folosite la momentul în care se încearcă intrarea prin concurs în rândul funcţionarilor publici. Adică  „Atâta timp cât gândirea celor de la nivelurile de sus nu se va schimba, nici ceilalţi nu se vor schimba şi nu vor respecta nicio lege“, a fost de părere purtătorul de cuvânt al sindicatului, întrebat dacă se va reuşi prin aceste disponibilizări masive să se înceteze folosirea anumitor practici pentru a intra în administraţie.
Menţionăm că am încercat să-l contactăm şi pe liderul funcţionarilor publici din Cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, George Târnoveanu, dar acesta nu a răspuns la telefon.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Marian 22 Jul, 2010 08:36 Daca vorbea altcineva in afara de miliardara asta de Dancu , mai credeam in actiunile sindicatului din Primaria C-ta !!! Nu-i mai prosti Antuanelo pe bietii oameni!!! Ai putea sa-ti lasi locul de munca unui om care are cu adevarat nevoie de salariul de bugetar si sa te ocupe de "afacerile" si "veniturile" sotului !!! (chiar asa , cine naiba il tine pe acest Dancu in brate , dupa nenumarate evenimente rutiere foarte grave in judetul si orasul Constanta , si cu atatea nereguli ale Codului Rutier - vezi mesele barurilor scoase in apropierea intersectiilor , trotuare ocupate de carciumi/autoturisme , etc...?!?). Totusi e bine Antuanelo , ca impreuna cu cei de la Personal , ati scapat de cutra aia imbatranita in rautate - Stefanianca !!!!!