Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:59 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum pregatea primarul din Cogelac terenul spre PDL

ro

12 Aug, 2010 00:00 2159 Marime text
pentru_materialul_chirila_cogealac.jpgAnul trecut, în octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezindenţiale, primarul din Cogealac, Hristu Cati, cel care ţine prima pagină a ziarelor de câteva săptămâni bune cu disputa pentru eoliene, era prezent, în mod surprinzător, la o conferinţă a PDL Constanţa.

Teoretic, prezenţa ţărănistului la acel moment printre adversarii politici democrat-liberali a fost justificată de Cati Hristu prin faptul că îşi oferă sprijinul pentru PDL în campanie. Acelaşi argument l-a adus şi deputatul Constantin Chirilă, unul dintre parlamentarii prezenţi la acea conferinţă. În realitate, se pare că prezenţa celui cercetat acum pentru scandalul pe care l-a produs din cauza eolienelor din comuna pe care o conduce, confirma de fapt zvonurile potrivit cărora ar vrea să treacă la PDL. De altfel, în campania pentru europarlamentarele din 2009, Cati a făcut campanie pentru PDL în comuna sa, iar în urmă cu puţin timp chiar el a confirmat că este tentat de a intra în rândurile PDL-ului. Nici liderul PNŢCD Constanţa, Tudorel Chesoi, nu pare supărat pe „atracţia“ lui Cati pentru PDL, acesta chiar încurajându-l în acest sens, nu mai departe de zilele trecute.
Chiar dacă a negat că discuţiile cu primarul din Cogealac ar fi atins şi alte subiecte mai fierbinţi pentru acest moment - cum ar fi cel al eolienelor, deputatul Chirilă ne-a declarat că nu a fost adus nimic în discuţie despre acest subiect, dar nici despre eventuala sa trece în rândurile PDL-ului. Asta chiar dacă Chesoi susţinea în urmă cu câteva zile că „PDL îl va ajuta, (n.r. pe Hristu Cati) probabil, dar nu fără să-i ceară nimic în schimb“.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 13 Aug, 2010 17:36 Unde exista AFACERI cu EOLIENE sigur este implicata si MAFIA RUSEASCA , ce are nevoie de foarte multa ENERGIE ELECTRICA pentru functionarea armelor ce le au in dotare ,MICROUNDE si PSIHOTRONICA.