Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:43 21 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantinescu, delegat de Mazare la CEN al PSD

ro

19 Mar, 2009 02:12 1101 Marime text
Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a reunit, ieri, pentru a discuta mai multe aspecte. Printre temele înscrise pe ordinea de zi s-au aflat: împrumutul pe care România urmează să-l ia de la Fondul Monetar Internaţional şi poziţia pe care partidul o va lua în acest caz, candidatul la prezidenţiale, precum şi stabilirea condiţiilor de participare la alegerile pentru Parlamentul European.

La reuniune au fost invitaţi să participe toţi liderii din ţară ai Partidului Social Democrat. Potrivit secretarului executiv al organizaţiei judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, filiala a fost reprezentată de el şi de prim-vicepreşedintele Nicuşor Constantinescu. Surse de la centru au afirmat că, deşi preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a fost invitat la întrunire, acesta nu şi-a făcut apariţia.
Tot ieri a avut loc, în Capitală, şi şedinţa Comitetului interministerial pentru descentralizarea serviciilor publice, la care au participat, alături de membri ai Guvernului, reprezentaţi ai structurilor asociative din România, ai consiliilor judeţene, primari ai municipiilor reşedinţă de judeţ, ai oraşelor şi comunelor, precum şi ai societăţii civile. Surse din PSD au menţionat că întrunirea de ieri a Comitetului interministerial a fost precedată de o altă şedinţă, ce a avut loc la partid, la care au participat numeroşi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, printre care şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi adjunctul său, vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir. Contactat telefonic, Dragomir a subliniat că delegaţia tomitană a venit cu mai multe propuneri concrete, menite să faciliteze procesul de descentralizare şi să vină în sprijinul autorităţilor locale. „Nicuşor Constantinescu a solicitat, printre altele, ca avizele prealabile necesare unui proiect cu finanţare europeană să fie considerate avize de principiu, pentru care instituţiile abilitate în acordarea lor să nu mai perceapă taxe de la autorităţile locale", a afirmat Cristinel Dragomir. Vicepreşedintele CJC a adăugat că o altă propunere avansată de Constantinescu în domeniul învăţământului a vizat ca directorii de şcoli să fie numiţi de consiliile locale, având în vedere faptul că acoperirea cheltuielilor administrative pentru unităţile de învăţământ vor fi suportate de autorităţile locale. „În şedinţa Comitetului interministerial pentru descentralizarea serviciilor publice, propunerile au fost analizate şi se va stabili un mod de lucru clar, cu termene precise de realizare a sarcinilor ce revin fiecărei instituţii pe domeniul de activitate pe care-l reprezintă: sănătate, învăţământ etc", a adăugat vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii