Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:52 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concurs de concurs Inca se mai fac angajari la Primaria Constanta

ro

13 Jul, 2010 00:54 3609 Marime text

p2_-_concurs_primarie_-_anunt_angajare.jpgÎn condiţiile în care autorităţile locale şi judeţene discută zilele acestea restrângerea organigramei, pare paradoxal ca primăria Constanţa să mai facă angajări. Dar pare-se că se poate, cel puţin scriptic. 

În urmă cu câteva zile, un cititor ne aduce la cunoştinţă faptul că la avizierul primăriei Constanţa este postat un anunţ de concurs pentru un post în cadrul unui serviciu din instituţie. 

La faţa locului am aflat că respectivul anunţ făcea referire la un concurs pentru ocuparea unei funcţii vacante de secretar dactilograf în cadrul Direcţiei Administraţie Publică Locală, Serviciul de Autoritate Tutelară, postul fiind ocupat pe o perioadă nedeterminată, recrutarea urmându-se a se face din sursă externă. Concursul ar urma să se desfăşoare pe 15 iulie, de la ora 10.00 - proba scrisă, iar de la ora 14.00 cea orală. Anunţul fusese publicat la loc public, aşa cum prevede legea, pe 23 iunie, cu 21 de zile lucrătoare înainte de organizarea concursului.  

Pentru ocuparea acestui post nu se cereau prea multe condiţii: să fie cetăţean român, să aibă minim 18 ani, studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, cunoştinţe optime pe calculator, fără cazier pătat, dar şi comunicativitate şi operativitate.

Dosarele urmau să se depună până la data de 14 iulie. Contactată telefonic, şefa serviciului Resurse Umane din cadrul Direcţiei de Administraţie Publică Locală, Gabriela Popescu, ne-a declarat că sunt foarte mari şanse ca acest concurs să nu se ţină, cu atât mai mult cu cât zilele acestea autorităţile locale trebuie să definitiveze noua organigramă redusă cu funcţionari publici. „În condiţiile legii noi aveam voie să organizăm concurs pentru ocuparea a 15% din posturile vacante atâta timp cât ne încadrăm în bugetul pe care îl avem. Dar în condiţiile date nu cred că se va mai ţine vreun concurs“, a susţinut şefa de la Resurse Umane. Popescu a mai adăugat şi faptul că postul de secretar dactilograf rămăsese vacant după ce persoana care a ocupat anterior postul s-a pensionat. „Nu avem încă de la prefectură adresa cu numărul maxim de personal care trebuie să rămână la fiecare direcţie în parte“, a conchis şefa de Resurse Umane.  

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii