Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:53 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chirila „Sistemul de irigatii are probleme, iar PNL impusca beneficii politice"

ro

29 Jul, 2009 02:50 931 Marime text

Comisia parlamentară de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare s-a întrunit, ieri dimineaţă, la Palatul Parlamentului.

Structura constituită pe 30 iunie a.c., care cuprinde 15 parlamentari, printre care şi deputatul Colegiului 4, democrat-liberalul Constantin Chirilă, şi patru specialişti în agricultură, şi-a propus să analizeze starea sistemelor de irigaţii la nivel naţional. Săptămâna trecută, membri ai comisiei afirmau că situaţia patrimoniului Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF) SA este scăpată de sub control, iar modul defectuos în care au fost asigurate şi utilizate fondurile a împins societatea spre faliment. Unele nereguli depistate au determinat comisia să adreseze scrisori către Curtea de Conturi a României şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru clarificarea situaţiei.

Potrivit deputatului Chirilă, ieri, preşedintele comisiei şi câţiva experţi s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru a clarifica unele aspecte legate de furnizarea energiei electrice, de asigurare a funcţionalităţii reţelelor electrice necesare sistemelor de irigaţii şi de îmbunătăţiri funciare, de viabilitate a sistemelor de finanţare şi de derulare a programelor de subvenţionare a cheltuielilor necesare activităţilor de irigaţii, respectiv termenele în care se fac plăţile pentru facturile la energia electrică şi cauzele care duc la penalităţi a căror valoare depăşeşte mult valoarea subvenţiilor. „Săptămâna viitoare, cele patru subcomisii se vor reuni pentru a pune cap la cap ceea ce au descoperit pe teren. Concluziile şi propunerile Comisiei de anchetă vor face obiectul unui raport, aprobat cu votul majorităţii, ce va fi depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor pe 12 august şi urmează a fi dezbătut în prima şedinţă de plen", a menţionat deputatul Constantin Chirilă.

Cât priveşte unele declaraţii făcute de unii colegi PNL din comisie, ce făceau referire doar la sporurile de care beneficiază angajaţii SNIF, deputatul PD-L a replicat: „Probabil, acum împuşcă vrăbii şi beneficii politice. Nu pe vremea lor s-au aprobat acele sporuri? Eu am atras atenţia să nu se facă spectacol, întrucât fondul e destul de grav".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii