Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:36 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Burlacii ravniti ai Constantei

ro

13 Feb, 2009 02:42 4096 Marime text

colaj_cap2.jpgÎn topul „partidelor tentante" se situează prefectul Tit Liviu Brăiloiu, secondat de parlamentarii PSD Alexandru Mazăre şi Eduard Martin

Odată implicat în funcţii publice sau în politică, ochii opiniei publice sunt mult mai atenţi asupra acţiunilor pe care le întreprinzi şi chiar asupra vieţii private. Iată de ce persoane necunoscute până atunci ajung în „lumina reflectoarelor" şi sunt analizate pe toate părţile. O categorie „aparte" o reprezintă cele necăsătorite.

„Atractivitatea" holteilor creşte uneori proporţional cu funcţia deţinută sau averile pe care le posedă. În plină criză economică, persoanele la care facem referire devin, brusc, „partide interesante", iar „cererile" se înmulţesc, ceea ce îi aduce pe cei vizaţi în situaţia „dificilă" de a avea de unde tria. Numai că rămâne de văzut dacă burlacii râvniţi sunt şi dispuşi să rostească acel „DA" hotărât în faţa ofiţerului de stare civilă sau preferă să mai „copilărească" până ce vor întâlni persoana corespunzătoare.

Prefect în Top 300 şi necăsătorit

Printre holteii râvniţi ai administraţiei tomitane şi ai scenei politice de la mal de mare, cea mai nouă „tentaţie" este prefectul judeţului, Tit Liviu Brăiloiu. Primul reprezentant al Guvernului în teritoriu menţionat în Top 300, Brăiloiu, împlineşte, în luna iunie, 45 de ani şi este, încă, necăsătorit. De profesie jurist/economist, prefectul a fost atras, în special, de turism, domeniu în care a dezvoltat afaceri profitabile, care i-au permis să-şi facă o avere de invidiat. Este pasionat de automobilism, motociclism şi sporturi extreme şi îi place să participe la partide de vânătoare. Deşi pe site-ul Prefecturii Constanţa numele şi fotografia noului prefect apar, impresionanta sa „zestre" încă nu a devenit publică. Însă, potrivit declaraţiei de avere depusă cu prilejul participării la alegerile parlamentare, Tit Liviu Brăiloiu deţine două terenuri intravilane în Mamaia şi Constanţa, două apartamente în Constanţa şi o casă în Madrid, două autoturisme BMW, o Toyota şi un Nissan şi, din câte ştim noi, mai multe motociclete. Din „cufărul cu zestre" al prefectului nu lipsesc ceasurile, armele de vânătoare şi de colecţie, tablourile şi alte obiecte de artă sau bijuteriile şi pietrele preţioase, toate estimate la peste un milion de euro. Desigur, conturile bancare sunt şi ele pline în lei sau euro şi asta pe lângă acţiunile deţinute la diverse societăţi comerciale şi care depăşesc 40 milioane de euro. Realizat profesional şi material, Tit Liviu Brăiloiu a recunoscut că a fost tentat să facă pasul decisiv, dar din motive personale s-a răzgândit. Acum, el consideră că întemeierea unei familii „este un pas foarte important şi trebuie cântărit foarte bine înainte". „Îl voi face în viitorul apropiat şi voi anunţa public evenimentul", a adăugat prefectul.

Indecişi... încă

La 36 de ani şi la al doilea mandat de deputat, Eduard Martin (PSD) pare să se dedice, cel puţin până acum, afacerilor şi politicii.
Licenţiat al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Ovidius, vicepreşedintele PSD a preferat să se axeze, în special, pe activităţi manageriale în cadrul unor firme private păstorite de familia Martin. Afacerile au fost prospere, iar norocul nu l-a ocolit, dacă ţinem cont că, numai anul trecut, i s-au donat un teren intravilan în Constanţa şi o cotă parte dintr-un apartament. Este pasionat de motociclete (n.r. are o Honda, două Yamaha şi un ATV), are mai multe conturi bancare în lei sau euro şi încă nu şi-a găsit jumătatea. Cu toate că anul trecut apărea ca fiind logodit cu o domnişoară, se pare că junele deputat nu este încă pregătit să-şi schimbe starea civilă.
Fratele primarul Radu Mazăre, senatorul Alexandru Mazăre, intră şi el în categoria burlacilor căutaţi. De profesie inginer fizician, parlamentarul PSD a împlinit, recent, 37 de ani şi încă nu-i tentat să-şi lege viaţa de o domnişoară. Averea sa include două terenuri extravilane, un autoturism şi câteva conturi bancare în euro şi, spre deosebire de fratele său, preferă să nu iasă prea mult în evidenţă. Alexandru Mazăre a recunoscut că „nu am ceva de principiu împotriva căsătoriei", dar până acum nu a fost tentat să se însoare. Nici acum nu este de părere că a venit momentul întemeierii unei familii, considerând că nu îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a-şi asuma această responsabilitate.


Dedicat politicii

Consilierul judeţean PD-L Mihai Petre ar putea deveni unul dintre viitorii subprefecţi ai judeţului, dacă se va aproba politizarea acestor funcţii. Dedicat activităţii politice, el a considerat că nu trebuie să se implice în afaceri. „Când politica îmi va aduce destule deservicii, probabil îmi voi face propria afacere", a precizat Mihai Petre. În vârstă de 31 de ani, democrat-liberalul a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Ovidius, dar stă cu părinţii într-un apartament cu patru camere. „Mă lovesc de aceleaşi probleme specifice tinerilor în ceea ce priveşte posibilitatea de a avea propria locuinţă", a explicat consilierul judeţean. El nu disperă deoarece se consideră „la început de viaţă şi de carieră". Cât priveşte întemeierea unei familii, pe la 21 de ani era să facă pasul, dar i-a trecut repede. De atunci şi până acum nu a mai fost tentat. „N-am în plan să mă însor. Nu pun carul înaintea boilor. Cariera e pe primul plan. Când partea profesională va fi mulţumitoare pentru mine, abia atunci voi spune «Da»", ne-a declarat consilierul judeţean Mihai Petre.
Prezentarea burlacilor şi a domnişoarelor ce prezintă interes sporit va continua în ediţiile viitoare ale cotidianului nostru.

{mos_ri:burlac}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • domnisoara 17 Feb, 2009 13:56 pacat pentru domnul Alexandru Mazare ca nu este ca fratele sau... are o impresie despre el mult prea buna ...un macho contemporan si de prost gust
  • o perluta 14 Feb, 2009 20:13 Cel mai destept ,modest si deosebit personaj din politica...trebuie apreciat domnul Tit Liviu Brailoiu..aveti dreptate este frumos si ravnit...toate meritele se duc catre el..ceilalti niste papitoi paranoici...succes si pentru ei dupa cateva operatii daca au atatia bani.
  • cititoare 13 Feb, 2009 15:11 O gluma cu adevarat buna! Nu m-am mai distrat asa copios de multa vreme... Mihai Petre cupara spatiu in ziare, pentru ca altfel nu are nicio sansa sa fie remarcat sau auzit... Oricum, asta e cea mai interesanta aparitie in presa a celui ce se vrea viitor subprefect al judetului Constanta. Mihai Petre, printre cei mai ravniti burlaci?! Va rog, nu mai faceti asemenea glume!
  • cititoare 13 Feb, 2009 13:18 :)) O gluma cu adevarat buna! Nu m-am mai distrat asa copios de multa vreme... Disperat sa obtina o functie, Mihai Petre cumpara spatiu in diferite ziare, pentru ca altfel nu are nicio sansa sa se faca remarcat sau auzit... Oricum, asta e cea mai interesanta aparitie in presa a celui ce se viseaza viitor subprefect. Chiar se crede unul dintre cei mai ravniti burlaci ai Constantei?!