Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări la Primăria lui Mazăre. Se caută consilieri juridici (document)

ro

02 Jul, 2011 00:45 1971 Marime text
Chiar dacă posturile libere din administraţia publică locală sunt blocate de mai bine de un an, Primăria Constanţa urmează să angajeze, în perioada următoare, în urma concursurilor, patru consilieri juridici, grad profesional asistent şi superior la Serviciul Juridic al Direcţiei Administraţie Publică Locală. De menţionat că posturile publice de execuţie scoase la mezat sunt temporar vacante.

Testarea scrisă, organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, va avea loc la sediul Primăriei Constanţa în data de 11 iulie, ora 10.00. Cei care sunt interesaţi de aceste posturi trebuie să depună, la sediul primăriei, o cerere de înscriere la testare în termen de opt zile de la data afişării anunţului de concurs la sediul ANFP, sediul primăriei şi pe site-ul ANFP.

Principala condiţie pe care trebuie să o îndeplinească cei care se vor înscrie la acest concurs este ca ei să facă parte din Corpul de Rezervă al Funcţionarilor Publici. Pentru cele două funcţii de consilieri juridic, clasa I, grad profesional asistent, doritorii trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, specializarea drept şi să fi deţinut, la momentul în care au intrat în Corpul de Rezervă al Funcţionarilor Publici, o funcţie publică din clasa I, grad profesional asistent. Pentru cel de-al treilea post vacant de consilier juridic, clasa I, candidaţii trebuie să aibă studii superioare de lungă durată cu specializarea drept sau ştiinţe juridice şi să fi avut cel puţin o funcţie publică din clasa I, grad profesional principal. Pentru aceeaşi funcţie, dar grad profesional superior, se solicită ca, la momentul intrării în Corpul de Rezervă, candidatul să fi avut o funcţie publică din clasa I, grad profesional superior.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii