Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:34 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licenţiaţi fără diplomă

ro

07 Dec, 2008 22:46 4678 Marime text

facultate.jpgExistă documente care atestă absolvirea foştilor studenţi şi care ar fi trebuit să fie ridicate în urmă cu mai bine de 20 de ani

Dezinteres şi un dram de iresponsabilitate. În aceşti termeni ar putea fi caracterizaţi cei care au terminat o facultate, iar mai apoi s-au străduit să îmbine munca şi studiile, terminând un master, pentru ca, la final, să nu se mai intereseze de diploma care le atestă pregătirea.
„Nu am avut timp...", „Nu mi-a trebuit...", se justifică foştii studenţi ai Universităţii Ovidius, atunci când trec pragul Biroului Diplome. Zeci de astfel de documente îngălbenite zac într-o încăpere, aşezate în ordine, pe rafturi, pentru ca nu cumva să se îndoaie pe la colţuri şi să fie nevoie de realizarea unui duplicat. Asta, în cazul în care s-ar interesa cineva de ele. Unele dintre diplomele de licenţă au fost eliberate dinainte de căderea regimului comunist, pe când actuala Universitate Ovidius exista sub denumirea de Institut de Ingineri Constanţa sau Institut Pedagogic de trei ani Constanţa.

Dulapul cu antichităţi

Cea mai veche diplomă de absolvire, pe care nimeni nu a revendicat-o, ne face să ne întoarcem înainte de Revoluţia din '89. I-a aparţinut lui Petre Bărbulescu, specializat în Tehnologia sudării. Tot la categoria „subinginerilor" care au făcut „carte" la institut şi fie şi-au schimbat specializarea, fie studiile superioare nu au contat pentru patronul care le-a dat de muncă se regăseşte şi un anumit Olariu V. Gheorghe, din Botoşani. Cecilia Glodeanu, absolventă în 1988, sau Gabriela Nica (1989) nu au dat niciodată pe la Biroul Diplome. Alina Leabu se ocupă din 1996 de documentele care atestă finalizarea studiilor şi povesteşte că, într-o zi, pragul biroului a fost trecut de un anumit domn care promovase la începutul anilor '80, dar, din varii motive, s-a întors după diplomă abia după 16 ani.

studenti_facultate.jpgFruntaşi, cei din '97

Dezinteresul nu este manifestat de foştii studenţi ai unei facultăţi anume. De la Ştiinţe ale Naturii, Ştiinţe Economice sau Litere, cu toţii au dat uitării documentele ce le atestă pregătirea la universitatea care, între timp, a devenit cea mai prestigioasă din Constanţa. Cele mai multe persoane care nu au avut nevoie sau timp de a mai da o fugă pe la facultate sunt cei din promoţia 1994-1997. Surprinzător este faptul că majoritatea dintre ei au obţinut note care dovedesc o pregătire temeinică. Rica Cîrîc, spre exemplu, a terminat, în 1997, Facultatea de Ştiinţe Economice, iar la examenul de licenţă a luat 8.50.  Lucian Pârvan (8,16) şi Daniela Teodora Rus (9.00), ambii din aceeaşi promoţie, sunt în aceeaşi situaţie. Niciunul dintre ei nu a mai dat pe la facultate, pentru a-şi ridica diploma de licenţă. În 1995, Nicoleta Chira se licenţia în Litere şi Istorie, dar se pare că diploma nu i-a folosit niciodată. Şi, tot aşa, şirul continuă.

„Probabil, nu s-au angajat pe profil"

Uimitor este faptul că zeci de persoane care au finalizat masterul la Universitatea Ovidius nu s-au mai întors după diplome. În perioada 2001-2006, Biroul Diplome a strâns 131 de carnete care conţin documente ce atestă finalizarea cursurilor de master. Majoritatea nu au fost ridicate. „Probabil nu s-au angajat pe profil. Spre exemplu, un student a urmat ingineria şi s-a angajat în comerţ. Acesta ar fi unul dintre motive", a declarat prof. univ. dr. Victor Ciupină, rectorul Universităţii Ovidius Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii