Sofer fara carnet, la un pas sa omoare pietonii
Sofer fara carnet, la un pas sa omoare pietonii![](/static/www_v2/img/logo.jpg)
Beat şi fără permis, un bărbat de 34 de ani, din Băneasa, conducea cu viteză pe strada Dezrobirii, din Medgidia, punând în pericol viaţa pietonilor. Pentru isprăvile sale, Sali Curtis s-a ales cu dosar penal. Omul a fost prins după ce a fost urmărit pentru o perioadă de timp de un echipaj de poliţie, care, în cele din urmă, a reuşit oprirea, legitimarea şi identificarea sa. Verificările au scos la iveală faptul că individul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În plus, omul duhnea a băutură, aşa că poliţiştii l-au condus la Urgenţa Spitalului Municipal Medgidia, pentru recoltarea de probe biologice. Conform anchetatorilor, celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, bărbatul fiind cercetat în stare de libertate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp