Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:19 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mangu, mort in drum spre gradina

ro

27 Apr, 2009 03:11 955 Marime text
A ieşit să-şi plivească grădina şi a murit. Este vorba despre un bărbat de 64 de ani, din Constanţa, care a fost găsit mort ieri dimineaţă, în spatele unui bloc de pe aleea Căprioarei. Locatarii imobilului respectiv au descoperit îngroziţi cadavrul bătrânului în curtea din spate. Oamenii au chemat imediat poliţia, iar un echipaj din cadrul Secţiei 2 s-a deplasat la faţa locului. Necunoscutul a fost identificat în persoana lui Gheorghe Mangu, de 64 de ani, din Constanţa. Anchetatorii au stabilit faptul că omului îi fusese rău toată noaptea, iar dimineaţa a ieşit să se îngrijească de grădina pe care o amenajase în spatele blocului. Din nefericire, omul n-a mai reuşit să-şi pună planul în aplicare. În drum spre răsaduri, imediat ce a ieşit din bloc, bătrânul a căzut, secerat. Anchetatorii nu au descoperit urme de violenţă pe trupul neînsufleţit al bărbatului, care, apoi, a fost transportat la Morga Cimitirului Central, pentru efectuarea necropsiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii